Disney „închide ușa în nas” Rusiei: Federația Rusă, din ce în ce mai izolată de giganți

de: Iulia Kelt
01 03. 2022

Disney se alătură efortului colectiv și „închide ușa în nas” Rusiei. Anunțul gigantului de film ar putea să creeze rumoare în Federația Rusă.

Mai exact, Disney alege să suspende lansarea filmelor sale în cinematografele din Rusia, ca metodă tacită de protest împotriva agresiunilor provocate de armata lui Vladimir Putin, împoriva oamenilor din Ucraina.

Compania ia exemplul altor giganți care au ales această cale de protest, suspendând servicii importante. Printre cei care s-au alăturat acestui demers se numără Meta, Twitter și Microsoft, care au limitat conținutul de propagandă răspândit de administrația de la Kremlin, în spațiul online.

Netflix ar putea, la rândul său, să părăsească curând Rusia.

Giganții tech nu sunt singurii care au luat astfel de decizii. Companiile petroliere BP și Shell au reacționat, la rândul lor, și au anunțat că au intenția de a renunța la proiectele ce le aveau în comun cu firmele rusești.

Firește, alte conglomerate financiare din lume ar fi putut să ia o asemenea decizie, însă devine dificil, spre exemplu, să scoți supermarketuri din această țară. Motivele sunt evidente: până la urmă, poporul rus nu este vinovat pentru deciziile militare pe care le ia conducătorul lor. Ba mai mult, o parte consistentă a cetățenilor ruși se opune vehement războiului intentat de Rusia, împotriva Ucrainei.

Disney renunță la lansările filmelor sale în Rusia

Așa cum vă anunțam anterior, Disney alege să se retragă temporar din Rusia, refuzând să-și mai lanseze și promoveze filmele pe teritoriul acestei țări.

„Având în vedere invazia neprovocată a Ucrainei și tragica criză umanitară, suspendăm lansarea în cinematografe a filmelor în Rusia, inclusiv viitoarea Alertă Roșie, de la Pixar”, a scris Disney, într-un comunicat, adăugând că „Vom lua viitoare decizii de afaceri în funcție de evoluția situației”, s-a mai spus în cadrul aceluiași comunicat.

Ba mai mult, reprezentanții gigantului de entertainment a dat asigurări că are de gând să colaboreze cu diverse ONG-uri pentru a da o mână de ajutor refugiaților din Ucraina.