De ce să nu folosești telefonul când îl ții la încărcat: care sunt riscurile

de: Iulia Kelt
27 01. 2022

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă dacă îți folosești telefonul în timp ce acesta se află la încărcat? În cazul în care te-ai gândit la acest aspect și nu ai aflat încă răspunsul, iată-l.

Multe teste au încercat să determine dacă această acțiune, de a vorbi la telefon în timp ce aparatul se află la încărcat, este periculoasă, sau nu, atât pentru device, cât și pentru noi, cei care ne aflăm în imediata apropiere a acestuia.

De-a lungul timpului, s-au vehiculat zeci de ipoteze ce spuneau, în mare, același lucru: că pericolul de explozie este unul mare, dacă facem asta.

Asemenea știri au avut ca personaje principale anumite telefoane de la Samsung, printre care și Galaxy Note 7, despre care se spunea că ar putea exploda în avion, din cauza presiunii.

Nu e oportun să vorbești la telefon cât acesta este la încărcat, însă nici atât de periculos pe cât s-a vehiculat

Experții în domeniu spun că nu există pericol de explozie dacă îți folosești telefonul cât timp acesta se află la încărcat. Firește, posibilitatea există oricând, însă doar la nivel de excepție. Altfel, spus, nu e literă de lege, pericolul fiind infim spre inexistent.

Cu toate astea, ai face bine să eviți să folosești smartphone-ul dacă îl ai la încărcat din cu totul alt motiv: bateria s-ar putea supraîncălzi, astfel că, în timp, performanțele acesteia ar putea, deopotrivă, să scadă. Ba mai mult, prin supraîncălzirea ei se crește riscul ca telefonul tău să funcționeze mai lent.

Toate aceste sfaturi se aplică, în mod deosebit, în cazul apelurilor. Nu există niciun pericol dacă, din întâmplare, ai primit vreun mesaj și vrei neaparat să-l citești atunci, atât timp cât nu folosești device-ul pentru acțiuni care solicită memoria RAM.

În plus, se recomandă ca la încărcarea dispozitivului să se folosească încărcătoare originale sau agreate de producător, astfel că, în acest sens, supraîncălzirea smartphone-ului nu va fi atât de intensă.