De ce 2022 va fi un an teribil pentru românii care sunt datori la bănci

de: Mădălina Bahrim
11 01. 2022

Din nefericire, pe lângă scumpirile la facturi, carburant și alimente, românii mai au de dus pe umerii lor și povara unor credite din ce în ce mai piperate.

Ratele creditelor la bănci se vor scumpi anul acesta și vor deveni din ce în ce mai greu de suportat, în condițiile în care majorările de venituri intrate în vigoare la 1 ianuarie nu acoperă nici măcar rata anuală a inflației.

Prin urmare, românii care au datorii la bănci ar putea să aibă parte de un nivel de trai înrăutățit și de o diminuare semnificativă a puterii de cumpărare.

De ce?

În principiu, ultima decizie a Băncii Naționale a României (BNR) are ca efect direct scumpirea creditării. Îți amintesc faptul că, săptămâna aceasta, Banca Naţională a decis majorarea dobânzii depolitică monetară la 2%, de la 1,75%, şi a coridorului de referinţă dintre dobânzile active şi pasive din jurul dobânzii cheie la 1,00.

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 10 ianuarie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022; extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la 1,00 punct procentual, de la ą0,75 puncte procentuale; astfel, începând cu 11 ianuarie 2022 rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se majorează la 3,00 la sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 1,00 la sută pe an”, se precizează într-un comunicat al BNR remis luni AGERPRES.

De asemenea, s-a decis și păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Analistul economic Adrian Negrescu e convins că românii vor avea de suportat credite mai scumpe, în perioada următoare, în urma deciziei BNR.

“Urmează scumpirea semnificativă a creditelor, pe care o anticipam încă de la sfârșitul anului trecut, pentru că pentru Banca Națională, creșterea ratei dobânzii reprezintă singurul instrument pe care îl are la dispoziție pentru a lupta cu acest iureș de inflație, de care nu mai scăpăm.

Scumpirea creditelor, din păcate, va continua. Decizia de astăzi este una destul de evazivă, ca să nu îi spun prea puțin îndrăzneață, față de ce fac băncile din alte țări. Banca Națională din Polonia deja a du dobânda cheie mai sus. Sperăm că la noi, autoritățile vor mai lua o astfel de decizie.

Pe de o parte este o veste bună că nu am crescut foarte mult dobânda cheie, pe de altă parte este o veste proastă pentru cei care au credite în moneda națională, dar și în euro, pentru că asta înseamnă costuri mai mari în fiecare lună cu creditele pe care le au”, a declarat Adrian Negrescu, citat de B1.