Cum te ajută Kiwi și ISIC să mai scazi costurile la călătorii: noua opțiune, valabilă și pentru studenții români

de: Iulia Kelt
22 09. 2022

Anul nou universitar vine la pachet cu noi avantaje inclusiv pentru studenții români, după cum vei vedea în cele ce urmează.

Începând cu anul acesta, studenții din Republica Cehă, Spania, Germania, Austria, Australia, dar și România, care au deja un card ISIC vor putea obține o reducere de 50 de lei (echivalentul aproximativ al sumei de 10 euro) pentru călătoriile pe care le vor rezerva pe Kiwi.com.

Aici, studenții români, dar și cei din țările menționate anterior, vor găsi oferte unicat de vacanță. Cu alte cuvinte, aceste opțiuni vor fi disponibile numai și numai aici.

„Suntem foarte entuziasmați să ne unim forțele cu Kiwi.com și să oferim studenților noștri reduceri pentru călătorii. Știm că poate fi costisitor să călătorești în timpul studenției, de aceea Kiwi.com este partenerul perfect pentru noi. Studenții noștri se vor bucura de zboruri ieftine și vor avea șansa de explora destinații diverse în timpul studiilor”, a declarat Tomáš Böhm, Group Commercial Director GTS Alive, conform economica.net.

„Credem că cea mai importantă dintre libertăți este aceea de a alege unde vrei să fii, iar prin această colaborare cu GTS ALive și ISIC oferim studenților reduceri care îi ajută să călătorească într-un mod accesibil”, a declarat, la rândul ei, Helena Isabel Teixeira Torres, Senior Global Partnerships Manager Kiwi.com.

Ce este, de fapt, Kiwi.com

Cu sediul în Cehia, Kiwi.com este una dintre principalele companii de călătorii și are aproximativ 1.500 de angajați, la nivel global.

Compania s-a remarcat prin algoritmul ieșit din sferele obișnuite, care îți permite să găsești cele mai bune rute, coroborate cu prețuri care să îți convină.

Zilnic, pe Kiwi.com, sunt înregistrate aproximativ 100 de milioane de căutări, vânzările fiind și ele pe măsură, așa cum este deja lesne de înțeles.

La rândul său, Grupul GTS Alive, care se ocupăde Europa, Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud, deține cardurile ISIC, ITIC, IYTC.

Foarte important de știut este că ISIC este singurul card de identitate studențesc recunoscut global și susținut integral de UNESCO.