Cum să folosești tehnologia în avantajul tău, pe timp de vară

de: Iulia Kelt
24 07. 2022

Vara aduce după sine multe activități pe care oamenii le iubesc. Mersul la plajă, gătitul în curte, concertele în aer, și multe altele. Tehnologia ar putea să-ți vină în ajutor, atunci când încerci să te păzești de soare.

Trebuie menționat că soarele nu dăunează doar vara. Poți să te arzi și în toiul iernii. Există câteva lucruri cheie de urmărit ca să nu ajungi în situația asta, iar tehnologia ți-ar putea da o mână de ajutor.

Cum te ajută tehnologia să nu te arzi la soare, în toiul verii (și nu numai)

Spre exemplu, poți verifica, cu ajutorul ei, indicele UV, adică ultravioletele, care sunt foarte dăunătoare pentru că sunt, în esență, radiații solare.

Poți măsura radiațiile UV cu „Indexul ultraviolet”  sau „Index UV”. Acesta este cel mai important lucru de verificat atunci când încerci să-ți dai seama dacă soarele îți este dăunător. Cu alte cuvinte, cu cât acest indice este mai mare, cu atât ai șanse mai mari să te pricopsești cu o arsură de toată frumusețea, în locul unui bronz frumos și uniform.

Poți verifica cu ușurință indicele UV în majoritatea aplicațiilor meteo. Aplicația Apple Weather, disponibilă pe iPhone și iPad, include și indicele UV, spre exemplu. De asemenea, dacă ai un Apple Watch, infograficul îți va arăta și indicele UV.

Pentru utilizatorii de Android, există o aplicație web pentru vreme, încorporată în Căutarea Google. Deschide aplicația Google și caută „vreme”. Rezultatul va fi optimizat pentru locația ta și va include și indicele UV.

De altfel, în 2022, marea majoritate a aplicațiilor meteo includ informații despre indicele UV. Aplicație Weather Channel, pentru dispozitive iPhone, iPad și Android, include indicele UV în secțiunea „Detalii de astăzi”, DAR și în prognoza orară.

Așadar, dacă știi că ai pielea sensibilă sau extrem de albă, poate că nu ar trebui să desconsideri acest aspect și, înainte să mergi la plajă, să profiți de tehnologia avansată a anului curent, ca mai apoi să te protejezi cu ajutorul ei.