Cum s-a luptat Florin Piersic cu ursoaica Ţuţi în filmul „De-aş fi…Harap Alb“

de: Cojocaru Cristian
01 10. 2022

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, Florin Piersic, a jucat la un moment dat scena în care s-a luptat cu ursoaica Țuți. Află cum a avut loc toată această scenă și cum a fost totul regizat.

Filmul „De-aș fi… Harap Alb” este o parodie a basmului lui Ion Creangă care a apărut în data de 26 iunie 1965, în cadrul Festivalului Național al Filmului de la Mamaia, înregistrând un real succes. Filmările peliculei au avut loc în primăvara anului 1964, la Străulești, Buftea și Snagov.

Din distribuție putem reaminti actori precum Florin Piersic, Irina Petrescu, Cristea Avram, George Demetru, Fory Etterle, Emil Botta, Liliana Tomescu, Florin Vasiliu, Puiu Călinescu, Mircea Bogdan și Viorel Manta. Lica Gheorghiu a fost cel care a avut rolul Zânei, acesta fiind și motivul pentru care filmul a fost retras de la difuzare.

La acea vreme, pelicula a reușit să vândă 4.228.784 de bilete, primind și premiul pentru originalitate în cadrul Festivalului Internațional al Filmului de la Moscova din anul 1965. Unul dintre cele mai memorabile momente a fost cel în care Florin Piersic, în rolul lui Harap Alb trebuia să se bată cu tatăl său, care era deghizat în urs.

„Filmam pe câmpul de la Străuleşti. Şi într-o zi mi-a zis Gopo: «Mâine o să filmăm bătaia cu ursul. Îmbrac pe cineva în urs, dar nu într-o blană de-asta colorată, ci într-una adevărată». Bine, zic, dar cine o să îmbrace blana? «Las’ că găsim noi!», mi-a răspuns Gopo. Bineînţeles, credeam că o să-l înving cu uşurinţă pe omul îmbrăcat în blană de urs, conform scenariului“, rememora Florin Piersic.

Florin Piersic a avut o mare surpriza atunci cand a vazut ca este necesar sa se lupte cu un urs adevarat

Momentul în care Florin Piersic s-a luptat cu ursoaica Țuți

În cea de-a doua zi, Florin Piersic a venit pe platoul de filmare, îmbrăcând costumul, în timp ce conversa cu Septimiu Sever, Nae Roman, Nucu Păunescu, dar și ceilalți. La un moment dat, acesta observă că în incintă intră un camion, iar șoferul se dă jos și se prezintă a fi Vântoiu, dresorul de urși de la circ care i-a adus pe nimeni alta decât ursoaica Țuți.

Dom’le, ştii ce era în pantaloni la mine în momentul ăla? «S-o luaţi cu binişorul, îi daţi nişte zahăr, nişte tutun Virginia, că asta-i place…», mi-a zis Vântoiu. «Hai, Florine, înşfac-o! Ia-te la trântă cu ea», mă îmbia Gopo. Dresorul, pe de altă parte: «Tovarăşe Florin, ăsta nu-i câine, e urs, nu-mi iau nicio răspundere». Copiii tocmai ieşeau de Ia şcoală, se adunaseră destui gură-cască. Gopo: «Tu eşti Harap Alb. Trebuie să arăţi cât eşti de viteaz».

Septimiu Sever îmi şoptea:«Dacă-ţi dă ăsta o labă nu mai joci teatru toată viaţa»…Eu, mi-am făcut zece cruci, am luat zahăr în palmă. Ursul s-a apropiat. A început să lingă zahărul. M-a plăcut din prima! Era şi într-o dispoziţie bună, a crezut că-mi ardea de joacă, Vântoiu mai striga din când în când: «Fii cuminte, Ţuţi!». Când în sfârşit i-am scăpat din braţe, mi se părea că m-am născut a doua oară. Pe urmă, până când materialul a ieşit din laborator, am avut nişte emoţii… N-aş mai fi refăcut secvenţa, cu riscul de a nu mai face film niciodată“, a mai povestit celebrul actor.

Acest episod, ca multe altele din film, l-au făcut pe Florin Piersic să capete imaginea de om viteaz, lucru povestit și de către Ion Popescu-Gopo, atunci când actorul „urlând voinicește, coboară dealul în fugă și sare în fântână”. După ce s-a lăsat liniștea „Florin nu ieșea din fântână, care era o groapă de vreo doi metri, căptușită cu saci de paie”.  Aceștia s-au apropiat pentru a se asigura că u s-a lovit, însă „Florin stătea pe fundul fântânii și își scutura pălăria de praf”.

„E înzestrat cu forţă şi curaj. Bătaia cu ursul a fost una adevărată. Ce-i drept, ursul era dresat, dar o mângâiere cu laba lui ar fi putut schimba cariera actorului. Aş putea adăuga multe exemple de curaj şi pregătire pentru calitatea sa excelentă de actor de film, dar Florin este la fel de bun şi pe spaţiul limitat al scenei, pentru că are într-adevăr talent”, afirma regizorul în numărul din august 1968 al publicației „Cinema”.