Secretele „Sophiei Loren de România”: se spune că ar fi fost „curtată” de Ion Iliescu și a avut o relație lungă cu Florin Piersic

ACTUALITATE
Secretele „Sophiei Loren de România”: se spune că ar fi fost „curtată” de Ion Iliescu și a avut o relație lungă cu Florin Piersic
08 aug. 2022 | 14:59

Sophia Loren este una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume. Ea fost iubită în multe regiuni ale globului, inclusiv în România.

Pe timpuri, chipul acesteia era legat de conceptul de frumusețe, actrița cu origini italiene ridicând astfel standardele pentru toate actrițele vremii. Așadar, nu era un lucru neobișnuit ca, în urmă cu zeci de ani, să auzi „e frumoasă, e un fel de Sophia Loren”.

În urmă cu aproximativ un an, actrița româncă, Mădălina Ghenea, o interpreta pe Sophia Loren, timp de câteva secunde, în House of Gucci, succesul absolut de la box office-ul.

Puțini sunt cei care știu, însă, că înainte de Ghenea, a existat o altă actriță româncă care a fost asemănată cu marea și adevărata Loren, aceasta având o frumusețe aparte.

Florina Cercel, „Sophia Loren de România”, în tinerețe

Florina Cercel, „Sophia Loren de România”, în tinerețe

Florina Cercel, copilărie încercată de război și conjuncturi politice nefaste

Florin Cercel s-a născut în data de 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamț și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1964. I-a avut ca profesori pe Jules Cazaban, Victor Moldovan și Cornel Todea.

De altfel, regretata actriță mărturisea, la un moment dat, că s-a născut într-o perioadă de mare încercare politică în România, mai exact în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, ceea ce i-a făcut pe părinții acesteia să-și pună întrebări substanțiale legate de „ziua de mâine”.

„Parcă îmi aduc aminte că simţeam îngrijorarea mamei mele, a tatălui meu, a surorii mele mai mari. Începuse foametea. Au urmat nişte ani îngrozitori nu numai pentru noi, pentru toată România. Sărăcia a fost îngrozitoare.

Iar mult mai târziu am înţeles că de fapt era o prigoană (…). Tata era militar, era extraordinar de frumos şi mama a fost frumoasă, amândoi părinţii mei au fost tare frumoşi şi parcă mi-aduc aminte ceva ciudat că tot timpul, toată lumea spunea „să fugim, să fugim că vin ruşii. Am această amintire care acum pare hazlie dar atunci mama mă lua în braţe şi simţeam aşa o căldură şi o protecţie extraordinară”, declara Florin Cercel, într-un interviu din 2013.

Nici după război nu le-a fost mai bine. Sora actriței avea să scrie pe o foaie, la școală „Nu-l vrem conducător pe Stalin”, ceea ce ducea la arestarea tatălui lor, fost membru al Gărzii Regale. Bărbatul avea să fie considerat vinovat pentru fapta copilului său, comuniștii considerând că fata nu avea de unde să învețe astfel de lozinci decât de la părinți, ținând cont și de trecutul acestuia ca subofițer, firește.

El a fost, astfel, condamnat la patru ani și o lună de închisoare, dar avea să se întoarcă acasă după un an jumate.

Ani mai târziu, destinul Florinei Cercel avea să fie încercat din nou când, după șapte ani de căsătorie cu Ioan Liviu Perian, bărbatul murea în brațele acesteia, la vârsta de 28 de ani, din pricina unei boli la plămâni.

„Prima mea căsătorie a fost iubirea cea mai completă, cea mai profundă, cea mai totală, şi prin întâlnire, şi prin despărţire… A fost greu. Bărbatul meu a pierit în braţele mele”, îşi amintea actrița.

Florina Cercel, „Sophia Loren de România”, în tinerețe 1

Florina Cercel

„Sophia Loren de România” atrăgea atenția multor bărbați importanți

Ajungea la Timișoara unde, devenită secretar de partid, se zvonește că i-ar fi atras atenția chiar și lui Ion Iliescu, cu toate că acesta ar fi fost deja căsătorit cu Nina, la acea vreme. Firește, informația nu a fost niciodată confirmată nici de Florina Cercel și nici de Ion Iliescu, al doilea neavând niciun interes să facă asta, de altfel.

Ceea ce se știe sigur, însă, este că Florina Cercel a avut o relație timp de nouă ani e zile cu Florin Piersic, însă numărul bărbaților care ar fi vrut să îi intre în grații ar fi fost, în realitate, unul covârșitor.

Cercel era considerată, în acele timpuri, una dintre cele mai frumoase actrițe de la noi din țară, fiind supranumită „Sophia Loren de România”.

Actrița s-a stins din viață la data de 30 iulie 2019.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele