Cum cheltui, în România, mai puțin la cumpărături: aplicațiile care-ți arată reducerile

de: Ozana Mazilu
31 10. 2022

Toate s-au scumpit, iar românii resimt aceste scumpiri. Cu facturile mărite, alimente pe care dau mai mulți bani, românii caută soluții ca să cheltuie mai puțin la cumpărături, iar aplicațiile îi ajută în acest sens.

Astfel, mai jos îți prezint două aplicații care îți arată produse care mai au un pic și expiră și, prin urmare, mai ieftine, pe care le poți achiziționa. Scopul aplicațiilor este de a combate risipa alimentară, prin comercializarea produselor adunate din rafturile cu reduceri sau a celor rămase nevândute pe durata unei zile la un preț mai mic cu 40 până la 80%.

Aplicațiile care te ajută să economisești pe mâncare

Aceste aplicații te notifică despre alimente care sunt pe cale să expire și care trebuie consumate și te anunță la ce magazine, cafenele ori hoteluri din apropierea lor există reduceri de prețuri pentru produsele al căror termen de valabilitate urmează să expire.

În București, Bonapp.eco este o aplicație prin care consumatorii economisesc până la 80% la achiziţia de alimente. Astfel, ai acces la oferte pentru mai mulți parteneri. Spre exemplu, supermarketuri, hipermarketuri, restaurante, magazine, brutării, cafenele şi hoteluri.

În fiecare zi, acestea scot la vânzare produse pe care altfel le-ar arunca și care pot fi cumpărate la jumătate de preț. Alimentele sunt achiziţionate cu ajutorul cardului bancar, prin intermediul aplicaţiei. După ce le-ai cumpărat în Bonapp.eco, va trebui să te duci la sediu să le ridici, până în ora închiderii.

De asemenea, o aplicație de acest gen este disponibilă și în provincie. Munch este o platformă prin intermediul căreia magazinele, restaurantele, brutăriile și hotelurile vând la un preț redus mâncarea nevândută pe durata unei zile, dar care este de bună calitate. Prin intermediul aplicației Munch, poți cumpăra „Munch-uri”, care constau în pachete-surpriză ce sunt oferite cu o reducere de 40%.

Prin intermediul Munch poți nu doar să cumperi alimente la un preț avantajos, ci și săacționezi împotriva risipei alimentare. Aplicația este funcțională doar în Cluj-Napoca și Tg.Mureș.