Creșterea pensiilor în România, după alte reguli: proiectul care ar putea face minuni pentru milioane de pensionari

de: Alexandru Puiu
20 09. 2022

În România, pensionarii se află într-o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar, iar tot mai mulți parlamentari se bat în declarații și proiecte pentru a le întinde o mână de ajutor prin majorarea pensiilor. Multe dintre aceste inițiative nu sunt realiste și nu au nicio șansă să se materializeze, dar reprezintă modul PSD, PNL și, mai recent, Forța Dreptei de a face campanie electorală.

Deputatul Violeta Alexandru, vicepreședintele Forța Dreptei (partidul lui Ludovic Orban ex. PNL), vine o cu inițiativă foarte interesantă legată de un mecanism pentru majorarea pensiilor pentru milioane de români. De fapt, ea se referă la adaptarea punctului de pensie la media ratei inflației. În acest scop, urmează să depună un proiect de lege în Parlament.

Cea mai bună soluție pentru creșterea pensiilor

„În cadrul Biroului Politic Naţional al Forţa Dreptei am decis să iniţiem un proiect de modificare a legii pensiilor. Nu este corect ca Guvernul să nu ţină cont de creşterea ratei inflaţiei şi să nu indexeze cu exact cât este inflaţia pe anul în care discutăm. Propunerea noastră legislativă este ca în calculul punctului de pensie, începând cu anul viitor, să se ia în considerare media ratei inflaţiei cu o lună înainte de momentul pregătirii bugetului şi nu cea de cu un an în urmă, respectiv 50% din rata de creştere a câştigului salarial mediu brut la nivelul anului 2022″, a spus Violeta Alexandru la Palatul Parlamentului.

Deși este un scenariu complet ipotetic și sunt șanse mari să nu existe bani suficienți pentru materializarea lui, vicepreședintele Forța Dreptei a ținut să mențiune că soluția propusă „salvează în acest moment impactul pe care inflaţia şi creşterea preţurilor îl au asupra pensiilor şi câştigurilor românilor”.

„Din punctul nostru de vedere, pe un calcul făcut la nivelul a 12 luni, începând cu luna noiembrie, presupunând că bugetul va fi adoptat în decembrie, asta înseamnă pentru români un punct al pensiei de 1.871, ceea ce înseamnă aproximativ 285 de lei pentru fiecare pensie pe care o vedem, crescută cu rata inflaţiei din acest an, o rată fără precedent şi care a avut un impact dezastruos asupra câştigurilor pensionarilor. Ei nu cerşesc, ei au în acest moment o pensie care nu reflectă cu nimic nivelul creşterii inflaţiei şi, ca atare, începând cu anul 2023 calculele trebuie făcute cât mai aproape de luna în care se pregăteşte, nu cu un an în urmă”, a afirmat deputatul. Proiectul urmează să ajungă astăzi în Parlament.