Anunțul zilei pentru toți pensionarii din România, se întâmplă de la 1 ianuarie: e oficial, de la Guvern, vizează și salariul minim

Anunțul zilei pentru toți pensionarii din România, se întâmplă de la 1 ianuarie: e oficial, de la Guvern, vizează și salariul minim

Scumpirile din prezent erodează semnificativ puterea de cumpărare a românilor, fie că vorbim despre pensionari sau angajați. Tocmai de aceea, Guvernul ia în calcul majorări de pensii, dar și de salarii.

Guvernanții noștri vin cu noi promisiuni menite să ne facă să visăm la un trai mai bun, în viitorul apropiat.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, vorbește despre majorarea pensiilor românilor cu minimum 10 puncte procentuale, de la începutul anului viitor, dar și despre creșterea salariului minim brut pe țară.

Aceste două măsuri ar face parte dintr-un pachet social dedicat românilor care se confruntă cu greutăți financiare în această perioadă și la care social-democrații ar lucra în acest moment.

Cine primește bani în plus din prima zi a anului viitor

Ministrul a mai spus că noile măsuri nu vor fi implementate oricum, ci prin consultare cu mai multe părți, astfel încât să nu aducă prejudicii anumitor părți ale economiei.

Astfel, vor fi invitate la discuții și patronatele, dar și sindicatele, reprezentanți ai mediului privat, precum și alți parteneri sociali ce trebuie consultați în astfel de probleme.

Inițierea discuțiilor are loc într-un context mult mai amplu decât cel al multiplelor crize ce erodează finanțele românilor. Vorbim despre faptul că UE a adoptat oficial salariul minim european. Salariul minim ar trebui să asigure un standard de viață decent, au decis parlamentarii europeni, care lasă totuși prerogativa în sarcina fiecărui stat. Cu toate acestea, dacă ne raportăm la cele decise la vârful UE, unele calcule indică faptul că salariul minim net al românilor ar urma să fie 2.000 de lei, față de aproximativ 1.500 cât este în prezent.

„Va fi un program de măsuri sociale. Am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie.

În urma discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu preşedintele PSD, dar şi cu premierul, începând de astăzi la nivelul Ministerului Muncii am declanşat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuţie transparentă cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate, astfel încât de la 1 ianuarie să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European”, a declarat ministrul.