Consecința îngrijorătoare a pandemiei: copiii sunt cei mai afectați, din cauza laptopurilor, tabletelor, telefoanelor

de: Alexandru Puiu
04 01. 2022

Vor mai trece mulți ani până când vom înțelege cu adevărat consecințele pandemiei, atât pe plan emoțional, cât și fiziologic. Câteva efecte care nu au legătură directă cu Covid-19 au început însă să iasă deja la iveală, mai ales pentru copii.

Pentru mulți dintre noi, pandemia a devenit sinonimă cu telemunca, un număr aparent infinit de ore petrecute în fața calculatorului. În cazul copiilor, aceștia a stat mult mai mult în fața calculatorului, a tabletei sau telefonului, din cauza cursurilor online. Având în vedere că ochii micuților sunt semnificativ mai vulnerabili decât ai unui adult, nu ar trebui să fie o surpriză creșterea explozivă a numărului celor care au ajuns să poarte ochelari. 

Copiii cu miopie, victima pandemiei

Deși acest trend ar putea fi evident pentru orice persoană care are copii în anturaj, un raport publicat de oftalmologii germani atrage atenția asupra efectelor mai puțin mediatizate ale pandemiei. În opinia lor, această perioadă îndelungată de cursuri online se va reflecta într-o creștere accelerată a copiilor cu miopie.

Pe lângă expunerea prelungită la ecrane, aceasta ar putea fi și o consecință a expunerii reduse la aer liber și petrecerea unui timp îndelungat între patru pereți. „Este de așteptat ca numărul copiilor cu miopie să crească în pandemie din cauza petrecerii excesive a timpului în fața ecranelor telefoanelor mobile și a tabletelor de la o distanță redusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociației Oftalmologilor (BVA), Ludger Wollring.

„Nu avem date în acest sens, însă studiile anterioare sugerează acest efect”, a mai spus Wollring, informează Agerpres. Expertul insistă pe faptul că, deși trendul este unul îngrijorător, mai există totuși soluții de prevenție pe care ar fi bine să nu le neglijezi, mai ales din poziția de părinte. Este vorba de expunerea la lumina zilei. Chiar și lumina slabă a zilei este mai bună pentru ochi decât lumina artificială, insistă Wollring.