Prețul benzinei și motorinei la pompe azi, 13 martie 2022. Care este tariful maxim per litru

de: Iulia Kelt
13 03. 2022

Motorina și benzina sunt, în momentul de față, leitmotif-ul unei națiuni întregi, mai ales după ultima isterie iscată la pompe, în urmă cu câteva zile, de o fotografie apărută în mediul online, care s-a răspândit „cu viteza luminii”, peste tot.

De altfel, isteria prețului, în ceea ce privește benzina și motorina, este oarecum justificată, de vreme ce, în ultima lună, acesta atins valori inimaginabile, mărindu-se de la o zi la alta.

Cu toate că lungile cozi de la benzinării au dispărut, românii continuă să fie extrem de interesați de prețul de la pompe.

În acest sens, Protecția Consumatorilor a efectuat controale la peste 90 de benzinării, în contextul speculei la care multe dintre companii au recurs. S-au dat amenzi de milioane de lei și chiar, în Satul Mare, o stație de carburant a fost închisă pentru o lună.

Cum afli care sunt cele mai bun preț la benzină și motorină, în țară

Pentru a combate răspândirea știrilor false, Consiliul Concurenței a pus la dispoziția tuturor care dețin autoturisme un site oficial care oferă informații în timp real, despre prețul la benzină și motorină, în imediata ta apropiere.

Monitorul Prețurilor îți accesează geolocația, ca mai apoi tu să selectezi ce anume te interesează: benzină standard, benzină premium, motorină standard, motorină premium, GPL sau, în funcție de caz, încărcare electrică.

Mai apoi, site-ul îți va afișa toate prețurile din zona ta, pentru ca tu să îl alegi pe cel mai mic, astăzi, 13 martie 2022. Mai mult, poți alege care este aria de căutare – cu alte cuvinte, cât ești dispus să te deplasezi pentru a achiziționa cea mai ieftină benzină sau motorină.

De menționat că există și o aplicație, în acest sens, care poate fi descărcată direct din magazinul tău (valabil pentru Android, dar și pentru utilizatorii de iPhone).

Spre exemplu, comparativ cu ziua de ieri, Petrom a crescut ușor prețurile. Dacă ieri, benzina standard la pompă costa 7,85 lei/litru, astăzi este 7,98 lei/litru.

În schimb, compania rusească Lukoil a ales să scadă puțin prețurile, de ieri, de la 7.97 lei/litru, la 7.95 lei/litru.

Asemenea mici diferențe pot fi observate în cazul tuturor benzinăriilor din țară, cu toate că, în restul cazurilor, benzina standard sare ușor de 8 lei/litru.