Ce nume sunt propuse de Nicolae Ciucă pentru ministerele Investiții Europene şi Cercetare. Klaus Iohannis a primit lista
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de nominalizare pentru portofoliile ministerelor Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat, luni, Guvernul. Liderul de la Cotroceni a primit lista cu nume și urmează să ia o decizie în acest sens.
Nicolae Ciucă a trimis lista cu propuneri pentru ministerele Investiții Europene şi Cercetare la Cotroceni
Premierul Nicolae Ciucă i-a trimis președintelui Klaus Iohannis lista cu propuneri pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Cercetării, Inovării și Digitalizării. Astfel, nominalizați sunt Ioan Marcel Boloș și Sebastian Burduja.
Biroul Executiv al Partidului Național Liberal l-a nominalizat, joi, 21 aprilie, în unanimitate, pe Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. În locul lui Boloș va fi deputatul PNL, Sebastian Burduja, pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Marcel Boloș, nominalizat de PNL
Marcel Boloș deține, în prezent, funcția de ministru al Cercetării și Digitalizării. Politicianul a fost numit interimar la ministerul Fondurilor Europene după ce Dan Vîlceanu și-a dat demisia. În urma nominalizării sale la Fonduri Europene, Boloș va demisiona din funcția deținută în prezent de ministru al Digitalizării.
Cine este Sebastian Burduja
Pentru portofoliul de la ministerul Cercetării și Digitalizării, PNL-iștii au decis să-l nominalizeze pe deputatul PNL, Sebastian Burduja. Acesta este președinte al organizației PNL din Sectorul 1 și deputat de București. În 2016, politicianul a fondat Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și a candidat ca independent pentru Camera Deputaților, dar a ratat intrarea în Parlament.
Trei ani mai târziu, PACT a fost asimilat de PNL, Burduja devenind președintele PNL Sector 1. Apoi a candidat pentru un mandat de deputat pe lista PNL (2020.
Ce studii are viitorul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării
La capitolul studii, Sebastian Burduja a absolvit Universitățile Stanford și Harvard. După terminarea facultăților, a lucrat la firma de consultanță Dalberg Global Development Advisors, după care, timp de peste trei ani, la Banca Mondială în Washington, D.C., fiind recrutat de echipa Social Development – Europe Central Asia (ECA) la sediul central, în urma unui proces competitiv.
Citește și Ședință de Guvern la Palatul Victoriei. Ce proiecte sunt pe masa premierului
Tatăl său, Marinel Burduja, a fost vicepreședintele Băncii Bancorex, devalizată în anii ’90 din cauza acordării a sute de împrumuturi preferențiale unor foști angajați ai Securității comuniste. Ulterior, Burduja senior a ocupat poziția de vicepreședinte al celebrei Raiffeisen Bank. În 1990, acesta a fost votat primar în Piatra Neamț, fiind ales și parlamentar independent pe listele FSN, potrivit propriilor declarații.