Câți bani poți să primești înapoi, după recalcularea facturilor: cunoaște-ți drepturile

de: Mădălina Bahrim
01 02. 2022

Nu puține sunt companiile ce au început să recalculeze facturile, la cererea Ministerului Energiei. În urma procedurii de recalculare, consumatorii români ar putea primi bani înapoi. Iată tot ce trebuie să știi despre această posibilitate.

Unele companii au început deja să-și anunțe clienții cu privire la faptul că vor emite facturile recalculate, incluzând și măsurile de sprijin prevăzute de legislația adoptată de Guvern, cu scopul de a ajuta consumatorii la plata facturilor.

Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt două dintre companiile aflate în această situație.

Ce trebuie să știe consumatorii

”Clienții Enel Energie și Enel Energie Muntenia eligibili beneficiază de prevederile schemei de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale în sezonul rece 2021-2022, fapt reflectat și în facturile emise în lunile decembrie și ianuarie, aferente perioadei de consum noiembrie, decembrie și parțial ianuarie. Pentru consumurile care s-au încadrat în schema de compensare la energie electrică, cele două companii de furnizare din cadrul Enel vor storna facturile deja emise cu schema de sprijin, pentru a reflecta pe deplin modul de calcul menționat în actele legislative, în contextul modificării succesive a acestora”, anunță Enel.

De asemenea, furnizorii Enel depun toate eforturile pentru a reflecta în facturi beneficiile acordate prin schema de compensare și își asigură clienții că vor continua să aplice acest sprijin, în conformitate cu reglementările în vigoare, mai precizează compania.

„Pentru clienții beneficiari ai schemei de compensare la electricitate care au plătit facturile în cauză, furnizorii Enel vor scădea valoarea acestor facturi din valoarea celor emise pe baza metodei de calcul ajustate”, conform profit.ro.

Foarte important de menționat este faptul că, de la 1 februarie 2022, românii beneficiază de noi măsuri de sprijin de la stat.

„Ce trebuie să știe romanii când le vor veni facturile la gaze în martie 2022 cu noile plafonări/compensări, vor achita facturi în medie cu 30-40% mai mari ca anul trecut în aceeași perioadă. Aceasta este o invitație să nu ne mai mirăm în martie așa cum am făcut-o în ianuarie 2022 că nu am știut ce se va întâmpla”, susține Asociația Energia Inteligentă.

În cazul facturii la curentul electric, ”nimeni nu va plăti mai mult de 0,80 lei pe kwh pentru energie electrică, indiferent de consum. Pentru consumatorii casnici cu un consum de până la 500 kwh energie electrică se vor plăti 0,68 de lei pentru kWh la energia electrică”, conform declarațiilor premierului Nicolae Ciucă.

Totodată, trebuie știut și faptul că se va acorda o compensație în valoare de cel mult 0,29 lei/kWh, în cazul în care consumul nu depășește 514,9 kwh, potrivit Anexei din Ordonanță, compensația fiind acordată până la un nivel al prețului de 0,68 lei/kWh.