Captură-record de arme și droguri în România. Muniții și substanțe periculoase au fost confiscate
Victorie pentru Poliția Română. Oamenii legii au confiscat un record de arme și substanțe periculoase, în primele trei luni ale acestui an. Peste 1000 de pistoale, puști și aproape 300 de mii de gloanțe au fost ridicate de mascați. De asemenea, au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 360.000 de lei.
Record de arme și droguri, depistate în România, în 3 luni
În primele trei luni ale anului 2022, polițiștii români au capturat o cantitate record de muniții și droguri. Mai exact, peste 1.100 de arme de foc, peste 295.000 de bucăți de muniție, 209 tone și 3.240 de litri de substanțe periculoase, precum și 115 kilograme de mercur.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), la nivel național, peste 115.000 de cetățeni autorizați dețin aproximativ 225.000 de arme letale și neletale și există peste 2.300 de persoane juridice, care au aproape 30.000 de arme letale și neletale.
„Au fost ridicate, în vederea confiscării peste 1.100 de arme de foc, peste 295.000 de bucăți de muniție, 209 tone și 3.240 de litri de substanțe periculoase, 691 de tone și aproape 1.400 de litri produse de protecție a plantelor. Au fost dispuse măsuri în scopul neutralizării și eliminării a 102 tone și peste 44.000 de litri de deșeuri periculoase, precum și 115 kilograme de mercur. Au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 360.000 de lei.
În prezent, la nivel național, sunt peste 115.000 de persoane fizice autorizate, care dețin aproximativ 225.000 de arme letale și neletale și peste 2.300 de persoane juridice, care dețin aproape 30.000 de arme letale și neletale”, a declarat comisar-șef Angelo Badea, șef serviciu DAESP-IGPR.
Peste 40 de percheziții la traficanții de droguri
De curând, zeci de percheziții au avut loc în Constanța, la traficanții de droguri, mai multe persoane fiind reținute și duse la audieri. DIICOT a prins 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani. Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au descins la infractorii bănuiți că fac trafic de droguri.
Oamenii legii au reţinut 14 persoane pentru cercetări, într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni ilicite cu substanţe psihoactive. Inculpaţii sunt acuzați că au vândut ecstasy și canabis mai multor consumatori din judeţul Constanţa, în comunităţile în care locuiesc.
În total, s-au făcut 42 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului, în urma cărora au fost ridicate 573 de pastile de ecstasy, aproximativ 95 de grame de canabis, 60 de grame de rezină de canabis şi 35 de grame de 3-CMC, mai multe instrumente folosite pentru cântărirea, porţionarea şi ambalarea drogurilor.