Persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, prinse în flagrant de polițiști

Persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, prinse în flagrant de polițiști

Polițiștii constănțeni efectuează razii în stațiunea Mamaia, unde se desfășoară mai multe petreceri de 1 MAI. În urma controalelor DIICOT, cinci persoane care vindeau droguri au fost prinse în flagrant, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. La acțiune au participat Brigadea de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT.

Razie DIICOT în stațiunea Mamaia. Mai multe persoane au fost prinse în timp ce vindeau droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat, la un festival din stațiunea Mamaia, mai multe persoane care vindeau droguri de risc și mare risc amatorilor de „senzații tari”.

În cadrul unui festival din stațiunea Mamaia, oamenii legii au depistat cinci persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani (patru bărbaţi şi o femeie), asupra unora dintre acestea fiind găsite droguri de risc şi mare risc (cocaină, ketamină, cannabis). Toți cinci au fost conduși la sediu pentru audieri, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun în acest caz.

Ce au descoperit oamenii legii în locuința traficanților

De asemenea, polițiștii au făcut percheziţii domiciliare, unde au descoperit alte cantităţi de droguri (cocaină şi ketamină), instrumente pentru porţionare şi ambalare, precum şi sume de bani. Acțiunea de prindere în flagrant a fost anunțată și de Ministerul Afacerilor Interne pe rețelele sociale.

„Patru bărbaţi şi o femeie. Vârste între 25 şi 35 de ani. Au închiriat un apartament chiar în apropierea unui festival care era anunţat că se va desfăşura pe litoral. Scopul: să depoziteze ‘marfa’ pe care voiau să o vândă clienţilor. Şi au început să o vândă după un plan bine pus la punct. Tot după un plan, mult mai bine pus la punct, au fost prinşi în flagrant. (…) Rămânem pe litoral şi nu numai! O zi frumoasă tuturor! Pentru amatorii sau profesioniştii de ‘senzaţii tari’, să ne vedem cu bine!”, , a transmis MAI pe Facebook.

Cercetări la festivalul Beach Please din Costinești

Din cercetările DIICOT a reieșit faptul că o persoană ar fi închiriat un apartament în zona festivalului, cu scopul de a depozita droguri destinate vânzării în incinta petrecerii. Ulterior, polițiștii constănțeni au obținut un mandat de percheziție domiciliară la locuința în cauză, fiind descoperite aproximativ 280 de grame de cocaină și 21 de grame de ketamină, mai multe instrumente destinate cântăririi, porționării și ambalării drogurilor, precum și sume de bani în lei și euro, despre care există bănuiala că provin din trafic de droguri. Potrivit unor surse judiciare, la Festivalul Beach Please din Costinești, cinci petrecăreți au fost prinși cu droguri asupra lor (cannabis și speed).

Citește și: