Camera de la telefon, mai sensibilă decât crezi: cum o poți strica, fără să-ți dai seama
Dependența noastră de smartphone se traduce prin faptul că avem în permanență telefonul în buzunar, iar dacă am putea să-l avem în fața ochilor la volan, pe motocicletă, lipit de ghidonul bicicletei, ar fi perfect. Din păcate, indiferent cum arată pe exterior, gadgetul tău preferat este mai sensibil decât crezi, mai ales camera.
Pe pagina de suport tehnic a Apple, gigantul din Cupertino a publicat în urmă cu ceva timp un avertisment pe cât de serios, pe atât de ciudat. ”Expunerea la vibrații, precum cele generate de motoarele motocicletelor puternice, s-ar putea să aibă un impact asupra camerelor de la iPhone”, acesta este titlul documentului. Dacă parcurgi tot documentul, vei înțelege că nu este vorba de ”a avea un impact”, cât despre faptul că îți poți defecta abilitatea telefonului de a face poze, iar anunțul nu se referă doar la ultimele generații de iPhone sau la cele mai vechi. Nici măcar nu explică o problemă care poate afecta doar terminalele Apple. Gadgeturile cu Android sunt la fel de vulnerabile.
Vibrațiile îți pot strica telefonul
În cazul în care îți folosești telefonul mai ales pentru poze, merită să ai în vedere că ascunde la interior componente mecanice în continuă mișcare. Aceleași componente sunt vulnerabile la vibrații puternice și, în mod regretabil, te pot lăsa fără abilitate de a face fotografii, iar explicația este una cât se poate de logică. Totul pleacă de la OIS (Optical Image Stabilisation) sau stabilizare optică de imagine.
În contextul în care majoritatea telefoanelor moderne vin cu OIS, mai ales cele scumpe, este important să ai în permanență în minte această vulnerabilitate, indiferent dacă ești utilizator de iPhone sau Android.
Stabilizarea optică de imagine implică un mic motoraș care mișcă senzorul din spatele elementelor optice ale obiectivului. Când îți miști mâna în jos, de exemplu, motorul îți mută senzorul în sus pentru a compensa mișcare cu pricina. Practic, este un mecanism mecanic menit să te ajute să faci poze sau clipuri video semnificativ mai clare prin atenuarea tremuratului mâinii, de exemplu. OIS este considerat un progres tehnic revoluționar. Tocmai din acest motiv, producătorii se laudă deseori cu respectiva funcție.
Problema este că respectivele componente care fac posibilă această formă de stabilizare, din interiorul unui telefon, sunt cât se poate de mici și de delicate. Având în vedere că nici nu sunt fixe prin natura lor, sensibilitatea la vibrații este exacerbată. În mod evident, dacă îți pui telefonul pe bicicletă și parcurgi 10 kilometri pe lună, nu vei avea nicio problemă cu telefonul. Dacă mergi însă 5 kilometri pe zi, în fiecare zi cu motocicleta, să nu fii uimit când nu mai poți să faci poze sau camera începe să se comporte ciudat, iar stabilizarea optică să nu mai funcționeze deloc. Ca un detaliu important, dacă obișnuiești să-ți telefonul pe motocicletă, vezi că există sisteme de montare care compensează vibrațiile motorului, le atenuează.