Bill Gates, Steve Jobs și Elon Musk au ceva în comun și nu ți-ai dori să fii așa: cum au revoluționat lumea

de: Alexandru Puiu
19 09. 2022

Bill Gates, Steve Jobs și Elon Musk sunt unele dintre cele mai reprezentative și relevante personalități din ultima jumătate de secol. Au revoluționat domeniile în care au activat și au reușit să facă performanță. Asta nu înseamnă însă că sunt niște oameni buni.

Walter Isaacson cunoaște foarte bine personalitățile lui Bill Gates, Steve Jobs și Elon Musk. S-ar putea să-i știi numele pentru că a semnat biografia lui Jobs în 2011, pe lângă cea a lui Einstein, Kissinger, Leonardo da Vinci sau Jennifer Doudna. La momentul de față, lucrează la o biografie pentru Elon Musk, chiar dacă nu are încă o dată de lansare. Într-un interviu recent acordat celor de la CNBC, a vorbit despre trăsăturile comune de caracter ale celor trei și, mai ales despre motivele pentru care îi percepe ca fiind atât de relevanți în domeniile lor de activitate.

Ce au în comun Bill Gates, Steve Jobs și Elon Musk

Conform spuselor lui Walter Isaacson, cei trei de mai sus sunt, în mare parte, lipsiți de empatie pentru oamenii din jurul lor. Ei nu se emoționează la drama unor oameni din companie, dacă acea dramă afectează negativ scopul final al inițiativei, indiferent care este aceasta.

Ca referință, nu este prima oară când auzim că Steve Jobs a fost foarte agresiv și era perceput în general ca un șef brutal. De multe ori, aproape că-și făcea subalternii să plângă. Într-un interviu din 2008, Laurence Clavere, director de PR al Apple de la acea vreme, a spus fără emoții că ”să lucrezi cu Steve este foarte provocator, incredibil de interesant. A fost, de asemenea, incredibil de dificil.”

Bill Gates a fost și el foarte critic cu oamenii din echipă, mai ales la începutul Microsoft. Conform biografiei sale din 1993 – Hard Drive: Bill Gates and the Making of the Microsoft Empire, trimitea emailuri ”cu scântei” angajaților la orice oră din zi sau din noapte.

Isaacson a spus clar că cei trei nu caută afecțiune de la oamenii din jur. ”Ei caută să ducă rachete pe Marte”, a concluzionat autorul. ”Empatia mea trebuie să fie cu acțiunea de a ajunge pe marte, nu cu persoana din fața mea”, a spus Elon Musk, conform afirmațiilor lui Isaacson.