Balthazar, cap de afiș la festivalul Living Rock, de la Tuzla: de unde cumperi bilete

de: Iulia Kelt
24 04. 2022

Festivalul Living Rock va avea loc în weekendul 19-21 august, pe plaja Tuzla. Spre deosebire de primele două ediții, când cap de afiș au fost artiști români, anul acesta, pe scena de la malul Mării Negre va urca și trupa belgiană de indie pop-rock Balthazar.

Belgienii vor cânta piese de pe albumele lor de succes: „Sand” și „Fever”, primul meționat fiind cel mai recent album al lor, finalizat în plină pandemie. Numeroasele restricții i-au împins pe artiști să se adapteze și să experimenteze, atât din punct de vedere al sunetului, cât și al stilului, în sine.

„Ne-am dorit super mult să aducem anul acesta și o trupă din afară. Era o completare firească a line-up-ului nostru alternativ și băieții de la Balthazar s-au arătat încântați să-și încheie vara pe plaja de la Tuzla. În rest, vrem ca Living Rock să-și păstreze aerul relaxat, iar publicul, care vine pentru muzică și vibe, să-și întâlnească artiștii români preferați din underground-ul local”, a declarat Ilinca Ghișoiu, reprezentantul Magnetic Dream Events, organizator al festivalului Living Rock, de la Tuzla.

Cine va mai urca pe scenă, alături de Balthazar, la Living Rock

Pe scenă vor mai urca, alături de Balthazar, Luiza Zan, una dintre cele mai importante figuri ale jazzului, în România, Bogdan Simion, culegător de muzică tradițională, totodată lăutar, dar și Silent Strike. Acestea sunt doar câteva dintre numele autohtone care vor încânta publicul la sfârșitul lunii august.

Asemenea anului trecut, pe parcursul celor trei zile de festival vor fi organizate acţiuni de ecologizare, tururi prin împrejurimi alături de ghizi şi sesiuni de birdwatching pentru iubitorii de păsări. Cei ce vor veni la festival vor putea să campeze la umbra măslinilor sălbatici și vor avea parte de zone de relaxare și de joacă pentru cei mici.

Festivalul Living Rock este singurul festival de alternativ de la mare și are ca scop promovarea scenei underground din România, dar și sprijinirea artiștilor din zona de rock alternativ.