Electric Castle 2022 – lista artiștilor care vor face valuri la festivalul verii, actualizată

Electric Castle 2022 - lista artiștilor care vor face valuri la festivalul verii, actualizată

Festivalul Electric Castle se va desfășura, în 2022, în perioada 13-17 iulie, ca de obicei, la Bonțida, în județul Cluj (Castelul Bánffy). Organizatorii promit ca și anul acesta, fanii muzicii de calitate să fie răsfățați cu o serie de concerte menite să le rămână întipărite în amintire, pentru vecie.

Cu alte cuvinte, vorbim despre cinci zile întregi (non-stop) de concerte „pe bandă rulantă”, pe scena festivalului Electric Castle urcând, și de data aceasta, nume importante ale muzicii internaționale.

Pe cine vei putea vedea, anul acesta, la Electric Castle

Dacă, anterior, organizatorii Electric Castle au anunțat trupe renumite ca Deftones, Twenty One Pilots sau Gorillaz, iată că acum line-up-ul a fost completat de Disclosure, Moderat, Editors, Caribou, Aura SvenVat, Mogwai și Peggy Gou.

Mai mult, pe scenă vor urca, de asemenea, Sofi Tukker, Purpple Disco Machine, Delia, Subcaspați, Londron Elektricity, Sasha, Nastia, Vița de Vie, Zbob și Zdub, Coma, Sam Divine, Dub Pistols, dar și alți artiști consacrați ai momentului de la noi din țară și nu numai.

Altfel spus, ai motive suplimentare să vii la festival și anul acesta, așa cum ai făcut de fiecare dată.

Amintim că cea de-a șaptea ediție a adus festivalului premiul de „Best Medium Sized Festival” la European Festival Awards, categorie la care Electric Castle a fost nominalizat în fiecare an, de altfel. În edițiile anterioare, festivalul a adus pe scenă nume din muzica mondială care nu mai au nevoie de nicio prezentare, asemenea Florence + the Machine, Thirty Seconds to Mars, The Prodigy, Skrillex, Deadmau5, alt-J, Franz Ferdinand, Bring Me the Horizon, Fatboy Slim, Sigur Ros, Bastille, Rudimental, Thievery Corporation, Die Antwoord, Jessie J, Limp Bizkit, însă și mulți alții.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul oficial al festivalului, însă și de aici.

Acestea au prețuri cuprinse între 1.499 lei și 789 lei, după cum urmează:

  • Premium FlexiPass – 1.499 lei
  • Premium FlexiPass + Camping – 1.639 lei
  • General Access FlexiPass – 649 lei
  • General Access Pass + Camping – 789 lei
Citește și: