AUDIO Steve Jobs, la „o șuetă” cu Joe Rogan: cum l-au „trezit din morți” pe fondatorul Apple
O conversație generată în întregime de inteligența artificială, între Steve Jobs și controversatul podcaster Joe Rogan, reușește să pună noțiunea de deepfake într-o nouă lumină.
Pentru claritatea situației, cei doi nu au purtat niciodată o discuție. Conversația este una pur inventată și a fost creată de o companie numită podcast.ai care, la rândul său, pare să fi fost fondată de un generator de voce hiper-realist, alimentat de un AI, numit Play.ht.
„Credem într-un viitor în care toată crearea de conținut va fi generată de AI, dar ghidată de oameni, iar cea mai creativă muncă va depinde de capacitatea omului de a-și articula direcția de creație”, se arată pe site-ul companiei.
Cât de reală pare discuția dintre Steve Jobs și Joe Rogan
Deepfake-ul de aproape 20 de minute sună destul de convingător, iar asta, în mare măsură, datorită falsului Joe Rogan. Ceea ce nu este chiar surprinzător, având în vedere faptul că Rogan câștigă milioane din ore nesfârșite de podcast. Practic, se poate spune că este foarte prolific.
Falsul Jobs, pe de altă parte, nu pare a fi în totalmente credibil. Simularea vocii sale demonstrează faptul că podcast.ai nu a avut prea multă informație disponibilă din care să creeze acest content.
Dincolo de imperfecțiuni, asta ne arată cam cât de repede evoluează tehnologia și cum, la un moment dat, s-ar putea să nu mai facem diferența dintre real și ficțiune.
Oricât de controversată, trebuie să reținem că această conversație nu este una reală. Într-o epocă marcată de dezinformare în masă, totuși, să ne bucurăm că, în prezent, avem posibilitatea să aflăm când ceva este fake. Totuși, ar trebui să ne întrebăm, încă de pe acum, dacă tot ceea ce vedem pe internet este real, pentru că nu toate încercările sunt de bună credință.
O asemenea tehnologie ar putea avea consecințe grave în mediul politic, mai ales acum când, din nefericire, ne confruntăm cu o realitate care pare să stea cățărată pe un butoi cu pulbere.