Zece lucruri absurde care se întâmplă pe Pământ
În lume există locuri uimitoare unde au loc evenimente rare, care merită martori pe măsură! Acest lucru se întâmplă atât la Paris, unde zeci de ursuleți din pluș au fost puși în copaci, iar în același context putem face trimitere și către ninsoarea din Sahara, dar și vârful magic numit Macchu Pichu, toate reprezintând doar unele dintre acele lucruri absurde care se întâmplă pe Pământ.
Zece lucruri absurde care se petrec pe Pământ
Dacă am spune unui profesor de geografie că ninge în Sahara, ar fi posibil să ne lase corijenți! Ei bine, chiar a nins în Sahara, de cel puțin două ori într-o sută de ani! Mai rar decât a ninge în Sahara este vazută o celebră băutură răcoritoare în Cuba!
Ninge in deșertul Sahara
Învățăm încă de la școala primară că în zonele de deșert precipitațiile au loc extrem de rar. Și dacă plouă rar, înseamnă că ninsorile din acele regiuni au loc și mai rar. Ei bine, imposibilul a avut loc în 2018 atunci când deșertul Sahara a fost acoperit de zăpadă. Pentru liniștea aparentă a întregii omeniri, stratul de omăt a rezistat doar o zi, după care s-a topit sub soarele torid.
Prima înregistrare despre o ninsoare în Sahara a avut loc în anul 1979 când zăpada a durat doar o jumătate de oră. Temperaturile scad sub zero grade în timpul nopților, dar lipsa umidității din aer face ca ninsorile să fie aproape imposibile. Cu toate schimbările climatice din ultimul timp însă cine știe?! Poate vei fi tu următorul norocos peste care va ninge în Sahara când ești te vei afla în excursie printre dune, pe o cămilă.
Sunt doar două țări în lume unde CocaCola nu există
Poate credeti că mai sus menționata băutură răcoritoare este ceva ce se găsește în orice colț îndepărtat al lumii. Dar există două țări unde, din cauza embargoului impus de SUA, nimeni nu se bucură de Coca Cola. Aceste țări sunt Coreea de Nord și Cuba. Nimeni nu bea acolo băutura dulce și înțepătoare din 1950, respectiv 1962.
Între timp, Coreea de Nord și-a invetat propria băutură răcoritoare. Se numește Ryongjin Cola. Este îmbuteliată în sticle branduite cu ambalaj roșu, cu fonturi asemănătoare celebrei băuturi americane. Dacă ajungeți în Coreea de Nord, deși nu vă dorim asta neapărat, poate o gustați și ne spuneți și nouă ce gust are.
În Sudan se găsesc mai multe piramide decât în Egipt
Când spui Egipt, spui ..piramide! Nu-i așa că nu știați că există piramide și în Sudan?! În regiunea Nubia sunt nici mai mult nici mai puțin de 255 de piramide, de două ori mai multe decât în Egipt. Una din dinastiile care a condus Egiptul 25 de ani, s-a stabilit în Sudan unde a format regatul Kushite. Aici a dezvoltat un oraș asemănător cu cele din care provenea.
Piramidele din Sudan nu sunt însă la fel de impunătoare ca cele din Egipt și nici la fel de celebre. Așadar, dacă ajungeți acolo, aveți mari șanse să vă bucurați de o piramidă doar pentru voi. Jebel Barkal este cea mai frumoasă dintre ele. La asfințit, de pe culmile ei se poate admira Nilul.
Cel mai frumos curcubeu din Columbia este un râu
În mod normal, curcubeul se vede …pe cer. Dar râul Cano Cristales, cunoscut și sub denumirea de Râul in Cinci Culori câștigă de departe concursul de cel mai frumos curcubeu deși se scurge pe ..pământ. Situat în regiunea Serrania de la Macarena din Columbia, râul este populat de o plantă multicoloră care îi conferă un farmec aparte. Cele mai aprinse culori se pot observa în intervalul Mai – Noiembrie, când râul se colorează în nuanțe puternice de galben, albastru, verde și rosu. În acea perioadă a anului, apele sunt mai domoale și soarele face ca planta să capete culori vibrante.
Deșertul Sahara a fost o pădure tropicală
Sahara din nou?! Ei bine, da! Sahara este cunoscută drept cea mai caldă regiune a globului, dar acum 6 mii de ani, aici se afla o mândră pădure tropicală, cu vegetație luxuriantă și ploi torențiale. Cu toate că nu putem admira pădurea Sahara în prezent, este posibil ca generațiile viitoare să o facă! Dacă lumea nu se autodistruge în următorii zece mii de ani, schimbările atmosferice constante ar putea face ca deșertul să înverzească din nou!
În Macchu Pichu cutremurele nu contează
Machu Picchu este un oraș-templu incaș din secolul al XV-lea d.Hr., situat pe teritoriul regiunii actuale Cusco din Peru. Ruinele au fost redescoperite în 1911, fiind unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume. Invizibil de dedesubt și complet limitat natural, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populația, și irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incași ca un oraș ceremonial secret. 610 metri deasupra, gălăgiosul râu Urubamba, norul înfășoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor și a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare.
Aceste structuri, săpate în granitul din vârful muntelui sunt minuni atât arhitecturale cât și estetice. Multe dintre cărămizile cântărind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atât de precis sculptate și unite cu atâta exactitate, încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuțit să intre printre ele. Tehnica de construcție poartă denumirea de Ashlar masonry și face ca niciun fir de păr să nu se miște în timpul cutremurelor.
Poți merge pe jos din Rusia până în Alaska
Între Rusia și Alaska se află strâmtoarea Bering ale cărei ape ingheață de-a lungul iernilor. După ce s-a instalat înghețul, distanța dintre cele două maluri scade la numai 3,8 km. Oricum, chiar dacă trecerea este posibilă, asta nu înseamnă că este și legală. Sau sigură! Apele oceanului sunt extrem de reci și vremea schimbătoare și neprietenoasă. În anul 2006, doi aventurieri au plecat pe jos dinspre Alaska. Au parcurs 90 de km în 15 zile și au fost reținuti în Rusia pentru încălcarea granițelor. Sfat Vista: Nicio aventură nu merită să se sfârșească într-o închisoare din Rusia!
China are un singur fus orar
Asta nu ar fi ceva nemaipomenit într-o țară de o dimensiune normală, în care toți locuitorii admiră răsăritul și apusul în același timp. În China însă, în timp ce unii se trezesc, alții abia se duc la culcare. Este țara care nu ţine cont de desfăşurarea sa longitudinală. Aceasta acoperă 5 fusuri orare, însă are aceeaşi oră, a Beijingului, pe întreaga suprafaţă.
Este uimitor având în vedere că teritoriul Chinei este aproape egal cu cel al SUA unde există 6 fusuri orare! Această regulă nu a existat mereu, ea a fost instituită în anul 1949 în numele Marii Unități Naționale. Așadar, dacă plănuiți să călătoriți dintr-o parte în alta a Chinei, ar fi bine să vă așteptați ca organismal vostru să devină puțin confuz și…adormit!
Podul Golden Gate din San Francisco vorbește
Acesta este unul din cele mai noi lucruri uimitoare din lume. În iunie 2003, iubitul pod Golden Bridge din San Francisco a început să vorbească! Locuitorii orașului au mărturisit că-i auzeau glasul de la câțiva kilometri distanță! Oficialitățile au explicat fenomenul! De fapt, era doar vântul care trecea printre cablurile de susținere ale podului. Este un semn că podul este bine construit, având în vedere că respectivele cabluri nu sunt tensionate atunci când rafalele de vânt sunt puternice.
Puteți merge la safari in Sri Lanka
Kenya nu este singura țară în care vă puteți duce să admirați lei și girafe în liberate! Sri Lanka este varianta asiatică pentru safari! Pe câmpiile deschise din parcul Național Yala pot fi văzuți elefanți, leoparzi și chiar păsări de apă! Safari se face și în Parcul Național Wilpattu, unde se plimbă căprioare și..leneși! Cel mai bun moment al anului pentru safariul asiatic este intervalul martie octombrie, când apele scad și animalele ies din ascunzișuri să se adape.