Top 10 Instagram, cele mai bine plătite vedete: cât taxează Ronaldo, The Rock, Ariana Grande

de: Alexandru Puiu
09 07. 2021

Cristiano Ronaldo are 311 milioane de urmăritori pe Instagram, Dwayne The Rock Johnson are 252 de milioane, în timp ce Ariana Grande este foarte aproape cu 250 de milioane. Această popularitate în spațiul virtual se plătește incredibil de bine.

Dintr-o singură postare pe Instagram, Cristiano Ronaldo se bucură de nu mai puțin de 1,6 milioane de dolari. De scurt timp, vedeta cunoscută mai ales pentru performanța din domeniul fotbalului a devenit cea mai bine plătită vedetă de pe rețeaua de socializare deținută de Facebook. Partea interesantă este că, în drumul său spre succes, a depășit nume grele din industria divertismentului.

Ca referință, Dwayne The Rock Johnson primește aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru a promova un produs pe contul său.

Dincolo de faptul că este pe primul loc în importantul clasament, Cristiano Ronaldo mai are un motiv de mândrie. Trecând peste detaliul că este singurul sportiv din top 3, el obține mai mulți bani decât eternul său rival, Lionel Messi. Acesta din urmă, la rândul lui, se poate consola că este cu o poziție înaintea lui Beyonce și două față de Justin Bieber în acest top al celebrităților și câștigurilor acestora, construit în jurul Instagram.

Top 10 cele mai bine plătite vedete pe Instagram

1 Cristiano Ronaldo – $1.6m
2 Dwayne Johnson – $1.52m
3
 Ariana Grande – $1.51m
4
 Kylie Jenner – $1.49m
5
 Selena Gomez – $1.46m
6
 Kim Kardashian – $1.41m
7
 Lionel Messi – $1.16m
8
 Beyoncé Knowles – $1.14m
9
 Justin Bieber – $1.1m
10
 Kendall Jenner – $1.05m

Sumele sunt în milioane de dolari per postare

Având în vedere nivelul de influență a lui Ronaldo pe rețelele de socializare, nu ar trebui să vină ca o surpriză consecințele gestului său de la EURO 2020, când a îndepărtat două sticle de Coca Cola de pe masa de la conferința de presă, iar acțiunile gigantului s-au dus în cap.

În final, deși pandemia a avut un impact dezastruos asupra multor domenii de activitate, rețelele de socializare cu siguranță nu s-au aflat printre ele. În 2019, Cristiano Ronaldo primea aproximativ 889.000 de dolari per postare. În 2021, banii aproape că i s-au dublat pentru același gest. Astfel, tânărul de 36 de ani se pare că a ajuns să câștige vreo 40 de milioane de dolari doar din Instagram.