Signal vine cu opțiunea care te face să renunți la WhatsApp. Până și șeful Facebook folosește serviciul

de: Mădălina Bahrim
07 04. 2021

În 2021, odată cu schimbările anunțate de WhatsApp în ianuarie, Signal s-a remarcat drept o alternativă foarte bună. Acum, s-a aflat că și Mark Zuckerberg, șeful Facebook, o folosește. Totodată, Signal are o surpriză pentru utilizatori.

Signal testează implementarea unei metode de plată cu monede virtuale. Compania a anunțat curând că a început testele pentru opțiunea de plată peer-to-peer, numită Signal Payments. Momentan, opțiunea nu este disponibilă pentru toți utilizatorii, fiind în faza de testare doar pentru aplicațiile beta.

Signal acceptă, pentru moment, doar criptomoneda MOB

Noua funcție acceptă doar criptomoneda MOB în portofelul MobileCoin, a anunțat marți compania. Potrivit reprezentanților Signal, recunoscuți pentru protocoalele stricte de intimitate de care beneficiază utilizatorii aplicației, a fost aleasă această criptomonedă, tocmai în baza criteriilor pentru intimitate sporită. De cealaltă parte, WhatsApp experimentează cu Pay, dar n-a virat către criptomonede.

Important pentru utilizatorii Signal e că datele plăţilor sunt stocate pe dispozitivele utilizatorilor, nu pe serverele Signal, iar aceştia pot oricând să-şi transfere fondurile către alte servicii, dacă vor.

„Ca întotdeauna, obiectivul nostru este să păstrăm datele tale în mâinile tale, mai degrabă decât în ale noastre. Conceptul MobileCoin înseamnă că Signal, adică nu are acces la soldul tău, la istoricul tranzacțiilor complete sau la fonduri. De asemenea, îți poți transfera fondurile în orice moment dacă dorești să treci la o altă aplicație sau serviciu.”
Jun Harada, șeful departamentului de comunicare al Signal

Momentan cei interesați să testeze noua funcție trebuie să locuiască în Marea Britanie. Persoanele care îndeplinesc această condiție de bază, se pot înscrie la MobileCoin și pot accesa caracteristica prin Signal beta, pentru a începe testarea noii funcții.

Independent de anunțul Signal, după scurgerea de date a circa 533 milioane de utilizatori Facebook, s-a aflat că și Mark Zuckerberg folosește aplicația. Contul de Signal al lui Mark Zuckerberg a fost aflat după ce chiar datele sale au fost descoperite printre cele postate recent pe un forum de hacking. A fost suficientă o simplă căutare după numărul de telefon.

Totuși, nu înseamnă că renunță la WhatsApp sau Messenger. Fie apreciază intimitatea sporită, fie vrea să vadă ce fac rivalii și ce poate copia.