Recunoașterea facială în masă, introdusă deja în rândul cetățenilor: ce a făcut Clearview AI

de: Alexandru Puiu
04 02. 2021

În ultimii ani, Clearview AI a făcut valuri la nivel global datorită tehnologiei de recunoaștere facială care pare desprinsă dintr-un univers distopic.

Clearview AI este o companie americană care a dezvoltat o tehnologie controversată pentru recunoașterea facială în masă. Mai multe țări au protestat împotriva introducerii la scară largă a unui astfel de sistem și au clasificat-o ca fiind ilegală, o invadare masivă de intimitate. Din păcate, independent de proteste, se pare că tehnologia de supraveghere în masă a fost deja folosită, chiar și unde nu ar fi trebuit. Aceasta este concluzia unui raport de investigație publicat miercuri de Comisia canadiană pentru confidențialitate, citează AFP.

„Această anchetă (…) concluzionează că această compania din New York a încălcat legile provinciale și federale privind protecția informațiilor personale”, a declarat Biroul Comisarului într-un comunicat de presă. „Practicile Clearview reprezintă supravegherea în masă, care este ilegală”, a declarat Daniel Therrien, comisarul pentru confidențialitate al Canadei.

În același document se atrage atenția asupra faptului că firma americană nu a avut nicio problemă în a construi o bază de date cu ”peste trei miliarde de imagini de chipuri”, inclusiv ale multor canadieni adulți și copii.

Problema majoră nu ține însă de baza de date efectivă, ci de faptul că a fost accesată de forțele de ordine canadiene, precum și de organizațiile din sectorul privat, fără niciun fel de acord din partea indivizilor. De partea cealaltă a ecuației, Poliția regală canadiană a recunoscut, în special, că a folosit această tehnologie timp de câteva luni. Motivul a fost că poate ajuta la găsirea de străini, în contextul investigațiilor privind cazurile de exploatare sexuală a copiilor pe internet, dar încetase să o mai folosească vara trecută.

În mod previzibil, ”Clearview a declarat că activitățile sale nu au afectat oamenii”, dar în schimb poate ajuta la rezolvarea investigațiilor, adaugă raportul. Concluziile documentului și recomandările finale sunt ca firma americană ar trebui să pună capăt practicilor de colectare a imaginilor și să înceteze colaborarea cu clienții din Canada. Deși Clearview ar trebui să elimine imaginile deja colectate pentru a se conforma legislației canadiene, compania a refuzat acest lucru.