Prima țară din Europa care renunță să mai impună produse locale în supermarket: ce înseamnă asta

de: Alexandru Puiu
14 04. 2021

Deja de câțiva ani, companii precum Carrefour sau Auchan sunt obligate prin lege să găzduiască un anumit procent de produse locale evidențiate ca fiind din România. Cel puțin o țară din spațiul european a decis eliminarea acelei reguli.

În contextul în care cei mai mulți dintre noi își fac cumpărăturile din supermarket, autoritățile au decis la un moment dat că producătorii locali ar trebui ajutați, ar trebui incluși în circuitul de produse al supermarketurilor. S-a și întâmplat acest lucru, iar decizia a devenit un standard pe teritoriul Uniunii Europene.

Parlamentarii cehi au respins marți planurile de a solicita supermarketurilor să vândă în principal produse alimentare din producția internă, eliminând măsura dintr-un proiect de lege privind calitatea alimentelor, pentru a respecta normele UE privind piața unică, relatează Mediafax.

Anunțul vine după ce Camera inferioară a Parlamentului a aprobat un proiect de lege privind alimentele, deja aprobat de Senat. Printre altele, documentul include un amendament privind eliminarea cotelor care fusese impuse în actul normativ, atunci când parlamentarii au votat pentru prima dată, în ianuarie.

Proiectul de lege are ca scop prevenirea dublului standard. Aceasta este o problemă discutată aproape exclusiv în statele foste comuniste, cum, de altfel, este și România. În aceste teritorii, oficialii din administrație au susținut că produse alimentare de calitate mai slabă, nedorite de consumatorii din statele bogate ale UE, sunt vândute pe piețele mai sărace din Est. Este foarte probabil să fi auzit și tu în trecut astfel de scenarii, conform cărora, România este ”groapa de gunoi a Europei”. Același sentiment este dominant în estul europei.

Majoritatea parlamentarilor din Cehia au votat marți pentru a elimina cotele, după reacțiile altor membri ai Uniunii Europene. Primul ministru ceh Andrej Babis și-a exprimat opoziția, după votul surpriză din ianuarie. Ca referință, criteriile la care s-a renunțat sunt incredibil de ușor de înțeles și ar fi venit ca un ajutor semnificativ pentru producătorii locali de carne, fructe, legume și lactate. Cotele ar fi obligat magazinele mai mari de 400 de metri pătrați să ofere produse locale în proporție de cel puțin 55%.

Frica la nivelul Comisiei Europene a fost că restricțiile locale sunt contraproductive pentru libera circulație a mărfurilor care asigură securitatea alimentară. Din păcate, faptul că producătorii locali vor avea foarte mult de suferit vine pe locul doi.