Povești adevărate pe care nu le afli din cărțile de istorie

La școală, printre altele, elevii din toată lumea învață istorie. Putem fi siguri că ceea ce ne este predat pe băncile școlii coincide, în totalitate, cu realitatea acelor timpuri? Vestea proastă este că nu vom afla niciodată răspunsul la această întrebare, în lipsa unei mașini a timpului.

Fiecare regim politic a venit la pachet cu alterările istorice de rigoare. Și cum istoria este un domeniu extrem de important, întrucât prin intermediul acesteia putem afla ce am făcut rău în trecut, pentru ca pe viitor să nu mai repetăm greșelile, s-a obișnuit, de-a lungul timpului, să se „umble” la adevărurile istorice, astfel încât ele să fie adaptate doctrinei. Cel mai bun exemplu îl oferă chiar comunismul, cel care ne-a fost „stăpân” timp de 50 ani.

Dincolo de regimul comunist, au existat cărturarii – adică acei istorici ai vremurilor de demult, pe baza scrierilor cărora ne bazăm, în zilele noastre, toate informațiile istorice pe care le predăm celor mici. Și cum cărturarii au fost și ei oameni până la urmă, este lesne de înțeles că, la un moment dat, voit sau nu, au schimbat sensul anumitor întâmplări, hiperbolizând anumite evenimente și minimizând altele.

Aș putea chiar să spun că trecutul nu este cu mult mai diferit decât prezentul. Dacă în zilele noastre anumite publicații tind să omită amănunte care ar putea schimba datele problemei, ori chiar să adauge fake news-uri de dragul asocierilor politice, acum câteva sute de ani se întâmpla cam la fel – cu diferența că, în acele vremuri, riscai să-ți pierzi capul (la propriu) dacă nu documentai evenimentele așa cum îi pica bine domnitorului.

Practica „tăierii capului” s-a păstrat și-n „Epoca de Aur” – nu neaparat la propriu, însă aveai toate șansele să vezi cum arată beciurile Securității, ca mai apoi să fii trimis în Siberia, ori „la canal”.

Dincolo de componenta sinistră a omisiunilor istorice, există o o altă categorie de evenimente despre care nu vei putea citi niciodată în cărțile de istorie. Aceste povești conturează perfect psihologia umană a altor timpuri, cu toate că, la vremea respectivă, nu li s-a dat importanța pe care ar fi meritat-o.

„Minciunile” lui Garcia i-au ajutat pe aliați să scoată Franța din ghearele naziștilor, în Al Doilea Război Mondial

Una dintre poveștile pe care nu le afli din cărțile de istorie este cea a lui Juan Pujol Garcia. Cu toate că, cel mai probabil, n-ai auzit în viața ta de numele acestui om, el a jucat un rol decisiv în Al Doilea Război Mondial.

Bărbatul a învățat o lecție importantă în timpul războiului civil din Spania: orice ai face, trebuie să lupți contra regimului fascist. Așadar, când a început Al Doilea Război Mondial, Garcia a știut că nu poate să rămână indiferent pericolului. El și-a oferit serviciile de spionaj guvernului britanic, în 1942, însă a fost refuzat.

Refuzul englezilor nu l-a demoralizat, ba chiar l-a impulsionat să devină spionul lor, în ciuda răspunsului negativ. În paralel, a început să „lucreze la două mâini”, păcălindu-i pe naziști că ar fi de partea lor.

Într-un final, Marea Britanie a înțeles cam cât de valoros poate fi Juan Pujol Garcia, așa că l-au primit în echipa lor. De data aceasta… oficial.

În 1944, el a reușit să-i convingă pe naziști să-și restrângă trupele, spunându-le că aliații nu au de gând să invadeze Franța, în Ziua Z, adugând că adevăratele represalii vor avea loc în altă zi și în alt loc. În mod evident, a fost crezut: ceea ce a dus la eliberarea Franței de sub ocupație nazistă.

Sacrificiile făcute pentru sănătatea „Regelui Soare” – sau ce n-ai să citești niciodată într-o carte de istorie

Cu toate că a fost denumit „Regele Soare”, Ludovic al XIV-lea al Franței nu a fost ferit de boli și dureri. Printre multe alte afecțiuni de care suferea se număra și o fistula anală, căreia medicii curții regale franceze nu reușeau „să-i dea de cap”.

Cum procedurile chirurgicale ale acelor timpuri nu erau atât de avansate, iar specialiștii erau conștienți de limitele lor, au găsit o metodă aparte de a se asigura că o eventuală intervenție pe „fistula regelui” nu se va încheia cu o tragedie.

Așadar, au strâns laolaltă 75 de prizonieri și țărani, repetând, pe fiecare în parte, operația. Trebuie menționat că nu s-a pus, nicio secundă, problema voluntariatului, toți cei 75 fiind obligați să se supună operației.

În cele din urmă, medicii l-au trecut prin bisturiu și pe Ludovic al XIV-lea. Acesta a supraviețuit operației, trăind până la aproape 76 ani. Decesul s-a produs din cauze naturale.

Testul nuclear care a lăsat Hawaii în beznă totală

În timpul Războiului Rece, atât Statele Unite ale Americii, cât și Rusia, își „umflau mușchii” de zor, încercând să-și demonstreze superioritatea, una în fața celeilalte. Și cum altfel să facă asta dacă nu printr-un exces de zel nuclear?

În 1962, ambele țări și-au testat echipamentul nuclear în spațiu, cu diferența că americanii au făcut o greșeală colosală, calculând greșit distanța la care a avea să fie detonată bomba cu hidrogen. „Starfish Prime” a fost detonată în dreptul Hawaii, la numai 400 de kilometri deasupra nivelului mării. Explozia a avut ca rezultat distrugerea rețelei electrice din întreg statul, liniile telefonice fiind, de asemenea, afectate.

Ivan cel Groaznic a făcut să dispară o întreagă arhivă de texte rare

Conform unei legende rusești, țarul Ivan al III-a ar fi deținut, împreună cu soția sa, Sofia Palaiologina, o colecție de aproximativ 800 de manuscrise rare, multe dintre acestea datând încă de dinainte ocupării Otomane a Constantinopolului, în 1453. Cu alte cuvinte, o bucată de istorie.

Îi spunem „legendă” pentru că, în definitiv, în lipsa acelor texte sau a unei dovezi palpabile că ele ar fi existat vreodată, veridicitatea poveștii rămâne sub semnul întrebării.

Potrivit aceleiași legende, succesorul lui Ivan al III-a, Ivan al IV-lea („cel groaznic”) ar fi vinovat pentru dispariția acestei colecții impresionante. La moartea sa, Librăria de Aur a Moscovei (așa cum era ea denumită) dispăruse cu desăvârșire. Se bănuiește că țarul ar fi îngropat-o. De ce și, mai ales, unde? Nu se știe.

Ziua în care orașul Gander a devenit cea mai mare sală de așteptare din istorie

Ca urmare a tragicelor evenimente din data de 11 septembrie 2001, când World Trade Center și Pentagonul au fost supuse atacurilor teroriste, Statele Unite ale Americii au anulat toate zborurile care survolau spațiul aerian al țării, în acel moment.

Drept consecință, 7.000 dintre călătorii aflați, în acel moment, în avioane au fost lăsați în Gander (Newfoundland), un orășel de aproximativ 10.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, mica localitate a devenit o imensă sală de așteptare, pentru unii chiar un purgatoriu.

Localnicii n-au rămas indiferenți dramei călătorilor „uitați” la ei în oraș și le-au dat acestora mâncare, haine și chiar i-au cazat.

„Oamenii au ajutat din proprie inițiativă. Le-a venit totul natural. De fapt, trebuie amintit că 99% dintre locuitorii Newfoundland iubesc să se îmbrățișeze”, a declarat, la vremea respectivă, fostul primar al celei mai prietenoase comunități din istorie, Derm Flyn, potrivit Ranker.com.