Nu mai e de glumă: criptomonedele sunt luate în vizor de ANAF. Documentul care face lumină

de: Mădălina Bahrim
20 12. 2021

Pe fondul interesului tot mai crescut al românilor pentru investițiile și tranzacțiile de pe piețele crypto, ANAF intervine și publică un document important, prezentând cadrul fiscal legal al acestor activități.

Dacă ești interesat să investești în viitor, în monede digitale sau dacă înregistrezi deja venituri din aceste activități, trebuie să știi că ești supus impozitării.

Ce trebuie să știi, dacă te interesează piața crypto

„Persoanele care realizează venituri din transferul de monedă virtuală au obligaţia de a declara aceste venituri prin completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, conform Art. 114 alin. 2 lit. m) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare”, se menţionează în documentul publicat de ANAF.

Veniturile realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală reprezintă venituri impozabile și le sunt aplicabile prevederile Cap. X „Venituri din alte surse” din Titlul IV – ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal . Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât şi cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.).

Impozitul pe venit datorat pentru aceste venituri se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului realizat, determinat ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare și preţul de achiziţie, inclusiv costurile directe aferente tranzacţiei.

Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacţie nu se impozitează, cu condiţia ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei 4 .

Termenul de plată a impozitului pe venit este termenul limită de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate.

Contribuabilii care realizează venituri din alte surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii și venituri din alte surse a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II.

Pentru veniturile din alte surse obţinute din străinătate, persoanele fizice au obligaţia completării Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate – Secțiunea I.2:

Date privind impozitul pe veniturile realizate din străinătate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenţia de evitare a dublei impuneri.

Pentru aceste venituri, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează în aceleași condiţii prevăzute de Codul fiscal pentru veniturile din alte surse obţinute din România.