Metropolitan Museum of Art, celebrat de Google: faimoasa instituție ajunge la o frumoasă vârstă
Metropolitan Museum of Art este una dintre cele mai importante instituții de artă de pe continentul american, cu un volum de lucrări ce concurează cu Luvrul din Paris.
Spre deosebire de situațiile uzuale în care Google celebrează artiști din diverse domenii sau sărbători naționale și internaționale, de această dată, și-a concentrat atenția asupra unui muzeu, Metropolitan Museum of Art din New York. Mai precis, dacă vrei să-l vizitezi, îl găsești la capătul estic al Central Park, la intersecția dintre 5th Avenue și 82nd Street în cartierul Manhattan, cel mai extravagant din New York.
După numărul vizitatorilor înregistrat în 2008-2009, aproximativ 5,2 milioane într-un an, Muzeul Metropolitan de Artă din Statele Unite ale Americii este pe locul al treilea la nivel mondial ca popularitate și pe locul întâi la nivel național.
Supranumită The Met, locația muzeului este una foarte importantă pentru iubitorii de artă. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că a existat o colaborare cu Google pentru realizarea Doodle-ului pe care îl vezi astăzi pe cel mai mare motor de căutare. Cele 18 opere de artă alternate în imaginile de pe Google.com au primit o pagină web dedicată pe care o poți accesa aici.
Astfel, vei putea povestea din spatele fiecăreia dintre lucrările expuse la importantul muzeu, începând cu faimosul autoportret al lui Vincent van Gogh cu o pălărie din paie.
Aceasta nu este prima colaborare a Google cu Metropolitan Museum of Art. Aceea a constat într-o pagină dedicată muzeului din proiectul Google Arts & Culture pe care o poți accesa aici, dacă ai foarte multe timp liber sau vrei să în detaliu o parte importantă din cei 5000 de ani de artă găzduiți la Met.
Muzeul Metropolitan de Artă din New York a fost fondat în 1870 și, în tot acest timp, a făcut eforturi de a găzdui unele dintre cele mai rare și frumoase obiecte, atât în colecția sa permanentă, cât și în expozițiile temporare.