Firefox primește un update ca să poată concura cu Chrome și Safari

de: Andrei Tilimpea
16 09. 2021

La prima vedere, noua funcție Firefox numită Suggest nu pare o noutate atât de mare și importantă.

Mozilla a lansat o nouă caracteristică denumită Firefox Suggest care, după cum sugerează și numele, oferă linkuri relevante atunci când cauți ceva pe net. Dacă, de exemplu, cauți Liban atunci browserul îți va „sugera” un link Wikipedia pentru a te ajuta să descoperi mai multe despre acea țară. Practic, nu o să mai trebuiască să folosești Chrome sau Safari dacă îți plac sugestiile pe care browser-ul ți le propune.

Compania lucrează, de asemenea, la sugestii contextuale care se bazează pe trimiterea de căutări tastate, informații despre clicuri și informații despre locație „la nivel de oraș”. Acest lucru ridică  îngrijorări, având în vedere că „intimitatea” sau privacy-ul este la mare cerere în ziua de azi. Cu toate acestea, Firefox este cunoscut pentru grija pe care o arată față de confidențialitatea și privacy-ul utilizatorilor.

„Un singur browser care să le domine pe restul”

Cea mai mare problemă pentru orice browser este și rămâne cât de obiective vor fi aceste sugestii de fapt. Păi în primul rând, Mozilla intenționează să recomande conținut de la „sponsori, și parteneri verificați”, cum ar fi un link de la un magazin online atunci când cauți o pereche de Converse. În timp ce compania promite materiale „credibile”, acestea nu vor fi neapărat cele mai logice sau organice sugestii posibile.

Selena Deckelmann, vicepreședintele senior al Mozilla pentru Firefox, spune că noile sugestii sunt doar primul pas către un obiectiv mai larg de „curățare” a internetului. În cele din urmă, compania speră că browserul îi va ajuta pe utilizatori să descopere noi site-uri web și să găsească ceea ce caută direct din bara de adrese, fără a fi nevoie să viziteze mai întâi Google sau alt motor de căutare.

„Oamenii se luptă cu supraîncărcarea informațiilor”, spune Deckelmann. „Firefox Suggest va fi un ghid de încredere pentru găsirea celor mai bune de pe web.”

Este, deci, o nouă modalitate prin care Mozilla poate câștiga bani, una care nu implică banii primiți pentru a face din Google motorul său de căutare implicit. Înregistrările de pe eBay, de exemplu, sunt sponsorizate, iar utilizatorii se pot aștepta la mai multe listări sponsorizate pe bara de adrese în viitor, totul, cu condiția să nu provoace o reacție majoră negativă.