Dacia, victorie importantă pe final de 2021: a învins Renault, Peugeot și nu numai, acolo unde contează
Dacia nu a avut un an ușor, la fel ca întreaga industrie auto, dar există totuși și câteva victorii importante pentru constructorul de la Mioveni, performanțe cu care nu se pot lăuda companii mult mai populare la nivel global.
Aproximativ 100.000 de autoturisme au fost livrate de către Dacia persoanelor fizice din Franța în 2021. Cifra este una care sună oricum impresionant, într-un an în care criza microcipurilor a generat mai multe întreruperi ale procesului de producție. Performanța este însă și mai remarcabilă dacă ai în vedere că, pentru prima oară în istoria companiei pe teritoriul francez, a depășit Renault – compania mamă și Peugeot.
Mașinile Dacia, mai atractive decât Renault sau Peugeot
În 2021, în Franța, Dacia a reușit să vândă nu mai puțin de 99.698 de autoturisme până pe 20 decembrie, conform datelor agregate de Autoways. Având în vedere perioada sărbătorilor și a anului nou, este improbabil ca acea valoare să mai sufere modificări semnificative. Din acest motiv, o putem considera ca fiind relativ finală pe anul în curs.
În plus, având în vedere diferențele față de Renault și Peugeot, este imposibil ca Dacia să piardă prima poziție în clasamentul producătorilor auto care activează în teritoriul francez, pe partea mașinilor pentru persoane fizice. Renault, de exemplu, trebuie să se mulțumească cu doar 91.246 de autoturisme comercializate, în timp ce Peugeot este chiar mai jos decât atât, cu doar 87.525 de unități livrate. La fel de demn de aplauze este faptul că Dacia a reușit să vândă de aproximativ două ori mai multe mașini decât gigantul Citroen (51.972 de unități înmatriculate).
Când tragi linie, pe final de 2021, constructorul autohton de autoturisme se bucură de o cotă de piață de 14,4% pe piața destinată persoanelor fizice. La rândul ei, această piață pentru utilizatori finali persoane obișnuite reprezintă 44% din vânzările de mașini din ultimul an, restul de 56% fiind însușit de vehiculele achiziționate de către companii, dar și de serviciile de închiriere pe termen scurt și lung.