Dacia, între una caldă și una rece: ce a mai pățit constructorul de la Mioveni, de data asta

de: Alexandru Puiu
06 11. 2021

Dacia trece printr-o perioadă destul de dificilă. Din cauza crizei globale de cipuri și semiconductori, a început să vândă din ce în ce mai puține autoturisme, multe dintre ele cu întârzieri semnificative sau cu funcții în minus. Din acest motiv, cifrele de vânzări nu spun povestea completă.

Scriam de curând că Dacia a început să vând în Franța autoturisme fără închidere centralizată, din cauza faptului că, în mod autentic, nu mai poate să pună mâna la timp pe procesoarele din spatele acestei funcții. Pe de altă parte, o duce foarte bine când vine vorba de vânzările de Dacia Spring, primul autoturism electric produs în China sub brand românesc. Viitorul este un pic incert pentru fanii Dacia, dar măcar avem niște statistici actualizate.

Cât de bine o duce Dacia

Criza de semiconductori a lovit de curând și Spania, unde cererea de autoturisme noi este surprinzător de mare, dar oferta nu mai are șanse să se alinieze cu dorințele publicului. Astfel, dealerii ajung să rămână fără mașini pe stoc, inclusiv Dacia.

În luna octombrie, în Spania s-au comercializat 59.044 de autoturisme, în scădere cu 20,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, Dacia și-a pierdut destul de mult din influența în peninsulă, dar tot are câteva modele în topul preferințelor spaniolilor. Sandero, de exemplu, a fost a treia cea mai vândută mașină, cu 1525 de unități. Dacia Spring a fost a fost cea mai vândută mașină electrică, în a doua lună de la debutul său. În final, cu 2488 de autoturisme înmatriculate, Dacia a pierdut 38,6% din vânzările de acum un an.

Partea bună, deși vine dintr-un alt colț al Europei, este că Dacia a avut o lună foarte bună în Marea Britanie. Per total, în Regat, vânzările de mașini noi au scăzut cu 24,6%, până la 106.265 vehicule. Acesta este cel mai redus nivel din octombrie 1991 și până în prezent.

Dincolo de asta, Dacia a vândut 1318 vehicule pe piața britanică, în creștere cu 5,27% față de aceeași perioadă din 2020, când, la momentul respectiv, înmatriculase 1252 de unități. Cu această performanță, constructorul de la Mioveni a vândut în ianuari – octombrie 2021 aproximativ 14.585 de mașini pe piața britanică. Dacă privești lucrurile în contextul întregului an, discutăm de o scădere de 17,53% față de 2020, când s-a bucurat de 17.686 de unități.