Cum ne-ar putea ajuta sateliții lui Musk să găsim extratereștri. Sau să ne găsească ei pe noi

Cum ne-ar putea ajuta sateliții lui Musk să găsim extratereștri. Sau să ne găsească ei pe noi

Pe măsură ce compania lui Elon Musk, SpaceX, acoperă cerul nopții cu tot mai mulți dintre sateliți Starlink, este posibil să creăm un far de lumină, pentru ca o presupusă civilizație extraterestră să ne poată observa. Practic, am crea o potecă luminoasă pentru extratereștri, direct spre noi.

Și desigur, propria noastră căutare a vieții extraterestre ar trebui să se concentreze pe găsirea altor constelații de sateliți acolo în vastul spațiu, conform cercetărilor partajate online de către Universitatea Liberă din Tbilisi și fizicianul Laboratorului Național de Astrofizică Georgian Zaza Osmanov.

El sugerează că avem deja tehnologia capabilă să depisteze aceste megastructuri extraterestre astăzi. Și că vânătoarea de tehnosemnături, cum ar fi constelațiile de satelit construite prin versiunea lui Elon Musk, a unei lumi extraterestre, ne va crește șansele de a întâlni viața în afara Pământului.

Osmanov susține faptul că asamblarea și operarea oricăror megastructuri în spațiu, indiferent dacă sunt construcții mari sau constelații de sateliți, ar da semnale de căldură care ar putea fi preluate de Very Large Telescope (VLT) din Chile.

El sugerează de asemenea că VLT ar putea găsi o structură de la 280 de ani lumină distanță, o gamă pe care Universe Today o notează că ar găzdui aproximativ o mie de stele asemănătoare Soarelui care ar putea conține, teoretic, exoplanete locuibile.

Osmanov este departe de a fi primul care a sugerat vânătoarea de extratereștri, căutând în mod specific semne de tehnologie. Dar, după cum subliniază Universe Today, majoritatea acestor încercări sunt axate pe civilizații teoretice extraterestre considerabil mai avansate decât suntem noi.

Directorul Institutului de Căutare a Vieții Extraterestre avertizează că e periculos să căutăm extratereștri

În schimb, această nouă lucrare se concentrează pe o categorie de dezvoltare tehnologică neglijată, care se potrivește mai bine cu locul în care ne aflăm pe Pământ astăzi – sau cel puțin unde am putea ajunge în ceea ce privește priceperea inginerească în următoarele câteva sute de ani.

Pe de altă parte, în timp ce mulți oameni de știință încearcă din răsputeri să avem primul contact sau cel puțin să găsească dovezi ale unei civilizații extraterestre, alții își pun o întrebare crucială: suntem siguri că am vrea cu adevărat ca extratereștrii să ne găsească? Sau să găsim noi extratereștri?

„Nu avem niciun motiv să credem că progresul tehnologic și altruismul sau moralitatea sunt cumva legate”, a declarat Andrew Siemion, cercetătorul SETI, pentru Inverse. „Probabil că există civilizații răuvoitoare în alte părți ale universului, așa că este cu siguranță un lucru pe care ar trebui să îl luăm în considerare în timp ce continuăm să explorăm universul”.

Citește și: