Cum au reușit magnații lumii să-și sporească averile, în pandemie: s-a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci

de: Mădălina Bahrim
08 12. 2021

Miliardarii lumii și-au sporit influența asupra avuției globale, în timpul pandemiei de coronavirus, arată cel mai recent raport dat publicității de cei de la Reuters.

Deși criza sanitară a adus provocări uriașe și greu de depășit pentru majoritatea oamenilor, venind la pachet nu doar cu probleme medicale, ci și cu pierderi de locuri de muncă și scumpiri, se pare că nu toți pământenii au avut de suferit, de pe urma ei.

Consecințele negative, în plan economic, ale pandemiei de coronavirus nu prea au afectat magnații lumii.

Bogătașii lumii au mai multă putere

Potrivit raportului The World Inequality Report 2022, citat de Reuters, partea din avuţia mondială controlată de miliardari a înregistrat o creştere record în perioada pandemiei actuale de coronavirus.

Conform calculelor și estimărilor formulate de specialiști, care au analizat date oficiale și verificate, miliardarii controlează împreună 3,5% din avuţia mondială a gospodăriilor, comparativ cu puţin peste 2% la începutul lui 2020.

Din cauza crizei sanitare pe care o traversăm de aproape doi ani de zile, prăpastia dintre bogați și săraci s-a adâncit și mai puternic, arată experții care și-au pus semnătura pe raportul citat.

„Criza COVID a exacerbat inegalităţile dintre cei foarte bogaţi şi restul populaţiei”, subliniază Lucas Chancel, care precizează că economiile bogate au utilizat un sprijin fiscal semnificativ pentru a contracara creşterea dramatică a sărăciei înregistrată în alte economii.

La nivel global, avem, acum, mult mai mulți miliardari decât aveam în 2020. Chiar dacă întreaga omenire continuă să traverseze această criză pandemică ale cărei dimensiuni iau amploare, de la o lună la alta, tot mai mulți oameni intră în clasamentul super-bogaților lumii.

De exemplu, să ne amintim faptul că în clasamentul anual al miliardarilor elaborat de revista Forbes, avem în 2021 un număr record de 2.755 de miliardari, cu o avere combinată de 13.100 miliarde de dolari, în creştere faţă de 8.000 de miliarde de dolari anul trecut.