Cel mai cunoscut startup românesc primește finanțare de milioane. Cine vrea să investească în el

de: Iozan Carmen
09 09. 2021

Humans este cel mai cunoscut startup din România. El dezvoltă o tehnologie inovatoare prin care creează modele unice de Inteligență Artificială.

Startup-ul românesc atrage o nouă finanțare de nouă milioane de dolari. Printre investitorii principali se numără antreprenorul Răzvan Munteanu. El este unul dintre cei mai activi investitori din zona de blockchain şi Elrond Research.

Ce presupune tehnologia Humans?

Anunțul a venit la scurt timp după ce compania a anunțat lansarea unei tehnologii unice în lume. Tehnologia se numește Proof-of-Human. Aceasta validează faptul că în spatele fiecărei decizii de AI se află un om. Ea folosește tehnologia blockchain ca să încapsuleze fiecare AI într-un NFT. Cu alte cuvinte, în spatele fiecărui AI Human va exista o validare umană, din suflet.

„Planul nostru este să ne continuăm investițiile în inovație astfel încât să putem permite oricui să creeze tot ceea ce își poate imagina, fără nicio constrângere legată de timp, spațiu, buget sau abilități, combinând tehnologia blockchain şi Inteligența Artificială. Vom face totul bazat pe guvernanță și transparență pentru toate modelele AI generate pe platforma humans.ai”, a declarat Sabin Dima, CEO Humans.

Platforma este destinată mediului de afaceri. Aceasta integrează date și tehnologie pentru a genera modele de Inteligență Artificială unice.eel vor fi utilizate ca interfață de programare a aplicațiilor către comunitatea de afaceri.

„La intersecția dintre inteligența artificială și tehnologia blockchain se află un univers enorm de oportunități. Ne bucurăm să sprijinim inițiativa Humans de a crea tehnologii și produse care vor extinde abilitățile oamenilor de a se exprima, coopera și tranzacționa în moduri creative”, a declarat Beniamin Mincu, CEO Elrond.

Ținta principală a platformei Humans este synthetic media. Ea permite crearea vocii, imaginii și gesturilor unor persoane. Prezența fizică, numită ADN digital, nu mai este necesară.

Pornind de la acest principiu, cu ajutorul Inteligenței Artificiale se poate crea conținut audio și video de la zero. „Studiourile de producție, agențiile de publicitate și orice creator de conținut pot accesa genomul digital licențiat, pot crea conținut media îmbogățit și automatiza rezultatele personalizate într-un singur loc.

Inovatorii pot publica și genera bani din A.I. într-un mediu gata de vânzare care se ocupă de gestionarea datelor și de toate integrările necesare. Oricine își poate licenția asemănarea digitală, vocea, gesturile, mișcările de dans sau orice altă abilitate, iar creatorii de conținut pot folosi orice combinație pentru a crea actori sintetici și materiale media foarte personalizate”, a adăugat Dima.