Cât de mari sunt salariile în România, de fapt: jobul săptămânii, 4500 de euro

de: Alexandru Puiu
06 09. 2021

Pe marile platforme de joburi de la noi, încep să apară joburi din ce în ce mai bine plătite. În mod previzibil, salariile variază foarte mult de la un domeniu la altul, dar în ultima săptămână au existat și locuri de muncă cu 4500 de euro pe lună.

În cazul în care ești în căutarea unui loc de muncă, cele mai multe joburi noi s-au înregistrat în domeniul educației. Este vorba de o creștere de 30%, conform datelor agregate de Bestjobs.ro. Creșterea pe această zonă va continua până la începutul lunii octombrie, dacă vor rămâne în vigoare planurile de reluare a activității.

Totul depinde de progresia pandemiei, iar reticența angajatorilor se simte în acest context. Nu de alta, dar comparativ cu aceeași perioadă din 2019, numărul slujbelor din educație, în mediul privat, este cu 25% mai mic. În ceea ce privește salariile, acestea variază între 500 și 1000 de euro pe lună pentru educatori și profesori de biologie, geografie, limba engleză.

Cel mai bine plătit job din România

Cel mai bine plătit loc de muncă postat pe un site de joburi din România implică relocarea în Polonia, dar vine cu un salariu de 4500 de euro lunar. Este în domeniul dezvoltării de jocuri video și necesită o experiență de 3 ani în domeniu.

Tot în top se află un loc de muncă la o fermă zootehnică din Germania, este de 4000 de euro net lunar. Între 2000 și 5000 de euro lunar sunt salariile la o clinică privată din Călărași. La Timișoara, un consultant financiar la o firmă de brokeraj are promisă o leafă de 2000 de euro net.

Dincolo de excepțiile menționate mai sus, au șanse la salarii foarte mari cei care lucrează în vânzări, electricienii, tehnicienii proiectanți și cei din domeniul financiar. Capitala a redevenit cel mai bun oraș al ultimelor zile pentru angajări. Iar o companie multinațională specializată în analiza datelor, servicii digitale și securitate a fost cea mai căutată întreprindere a săptămânii. Pe lângă București, cele mai mari salarii sunt în Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov. Tot acolo sunt și cele mai multe joburi.