Căpitanul Kirk din „Star Trek” va fi cel mai în vârstă om care vizitează spațiul: când începe călătoria, alături de Bezos

de: Ozana Mazilu
27 09. 2021

Căpitanul Kirk din „Star Trek” este pec ale să devină cel mai în vârstă om care va vizita spațiul. El va călători cu Jeff Bezos.

Fondatorul Amazon Jeff Bezos, 57 de ani, al doilea cel mai bogat om din lume va fi însoţit în următoarea călătorie cosmică de legendarul actor William Shatner, în vârstă de 90 de ani, căpitanul Kirk din serialul „Star Trek”, conform Adevărul.

Căpitanul Kirk își dorește încă de anul trecut să ajungă în spațiu

Zborul spaţial este prevăzut în octombrie, iar Căpitanul Kirk va deveni cea mai vârstnică persoană care va călători în spaţiu.

Shatner şi-a exprimat dorinţa de a merge în spaţiu anul trecut. El a trimis un tweet, în acest sens, către NASA, cu el într-o fotografie modificată în Photoshop, îmbrăcat în costum de astronaut.  Și se pare că Bezos s-a sesizat în acest sens și îi va îndeplini dorința în curând.

Jeff Bezos a efectuat pe 20 iulie primul zbor spaţial la bordul New Shepard, fiind însoţit de fratele său Mark, de aviatoarea Wally Funk, în vârstă de 82 de ani şi de Oliver Daemen, în vârstă de 18 ani. Acest din urmă este cea mai tânără persoană care a călătorit în spațiu până acum.

Miliardarul Jeff Bezos investește masiv în compania sa aerospațială, Blue Origin, pentru a ne oferi tuturor șansa de a zbura în spațiu. Compania efectuează permanent teste, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Recent, aceeași rachetă care l-a plimbat pe miliardar în spațiu, a mai efectuat un test, ce s-a încheiat cu succes.

Racheta care l-a dus pe Jeff Bezos în spațiu acum două luni a făcut încă o scurtă ieșire suborbitală în zona superioară a atmosferei, de data aceasta fără oameni la bord.

Sumele uriașe pe care miliardarul le investește în Blue Origin se văd. Compania efectuează teste în această perioadă, pregătindu-se ca, într-un viitor foarte apropiat, să efectueze zboruri comerciale în spațiu.

Practic, acesta a fost cel de-al 17-lea zbor de testare pentru racheta New Shepard.