Avem și noi NFT-urile noastre: Nadia Comăneci va primi unul la Romanian Creative Week

de: Cojocaru Cristian
04 06. 2021

NFT-urile fac valuri în ultima perioadă, iar Nadia Comăneci este cea care a primit un astfel de produs odată cu aniversarea a 45 de ani de la primul ”10 Perfect”. NFT-ul a fost lansat la Palatul Culturii din Iași.

Fosta gimnastă a României, Nadia Comăneci a primit un colier virtual NFT care a fost lansat în premieră mondială în Iași. Colierul a fost creat de deisgnerul Irina Schrotter, arhitectul Vlad Țenu, artistul vizual Andrei Cozlac ți IT-istul Andrei Dănilă. Unicatul virtual a fost prezentat seara trecută în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași.

„Ce am realizat noi este o creaţie artistică special gândită de la zero ca un NFT. Ea nu există în formă fizică, ci doar în această realizare digitală. Tocmai asta o face unică în România, în lume, prin faptul că este un omagiu adus unui sportiv de talie mondială precum Nadia Comăneci”, a declarat IT-istul Andrei Dănilă.

Acest NFT este o premieră mondială, având în vedere că urmează a fi dăruit Nadiei Comăneci, fiind primul colier omagiu adus unui sportiv mondial. Este format din 10 piese care reprezintă nota gimnastei pe care Nadia a obținut-o la Montreal în 1976. Fiecare piesă în parte reprezintă 3D câte o mișcare la bârnă, sol, paralele și sărituri cu care Nadia a reușit să obțină un ”10 perfect”.

NFT-ul primit de Nadia Comaneci este imposibil de copiat

NFT-ul primit de Nadia Comăneci este imposibil de copiat

Colierul este imposibil de copiat, având în vedere faptul că originalitatea este asigurată de certificare NFT, care i-a fost dăruită Nadiei Comăneci seara trecută în semn de recunoștință pentru performanța înregistrată în urmă cu aproape jumătate de secol. Creatorii colierului au realizat și șase replici ale colierului, astfel că aceste șapte piese reprezintă notele de 10 primite de Nadia la Montreal.

Fanii Nadiei pot cumpăra acest colier atât pe bucăți cât și în întregime, urmând a fi listat pe OpenSea.io, începând cu data de 18 iulie, dată la care Nadia prima notă de zece din istoria gimnasticii mondiale.

„Salutări de departe, din Oklahoma. Cu regretul că nu mă aflu la Iaşi, alături de cei patru creativi ai Romanian Creative Week, Irina, Vlad şi cei doi Andrei, mă bucur să văd că performanţele mele de acum 45 de ani inspiră generaţia tânără în continuare. Mi-a plăcut ideea unui nou pionierat, de această dată la răscrucea dintre performanţa sportivă şi tehnologie. Pe 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă istorică de 10, obţinută la paralele, iar colierul virtual, The Perfect 1.0, cu povestea din jurul lui, este o dovadă că excelenţa este posibilă. Aştept cu drag ca aceste NFT să fie lansate, pe platforma OpenSea, şi să sărbătorim împreună o nouă poveste de succes. Vă îmbrăţişez!”, a spus Nadia Comăneci prin intermediul unui mesaj video.

Cei patru creatori au lucrat vreme de câteva luni la colier.

„Am lucrat timp de câteva luni la această lucrare, timp în care s-au schimbat concepte, au fost varii opţiuni şi încercări până am ajuns la o formă pe care atunci când am văzut-o cu toţii am spus: asta este, ne-a ieşit. Într-o proiecţie reală acest NFT este un colier, fiecare dintre cele 10 coliere este inspirat dintr-o mişcare a Nadiei Comăneci din exerciţiile pentru care a luat nota 1,0, adică nota 10, iar în urma unei combinaţii dintre procese matematice şi artistice şi video am obţinut acele zece componente ale colierului”, a explicat Andrei Dănilă.