Amenda de miliarde de dolari trădează modul în care funcționează Intel, creatorii celor mai rapide procesoare

de: Alexandru Puiu
05 03. 2021

Dacă îți place să ții evidența amenzilor acordate în domeniul IT, Intel tocmai a primit una dintre cele mai mari din ultimii ani, 2,18 miliarde de dolari.

Deși Intel contestă amenda în valoare de 2,18 miliarde de dolari și se va înhăma la un proces de apel de lungă durată, sunt șanse mari ca în final să plătească acei bani sau o sumă similară. Procesul pierdut, conform celor de la Bloomberg, a gravitat în jurul unor brevete vechi de două decenii, pe care Intel le-a utilizat în produsele sale fără acordul proprietarilor de drept.

Un juriu din SUA a ajuns la concluzia că Intel a încălcat brevetele VLSI LLC referitoare la frecvențe de tact și voltaje, particularități foarte importante ale tuturor procesoarelor sale. ”Intel nu este de acord sub nicio formă cu verdictul de azi al juriului. Intenționăm să facem apel și suntem încrezători că vom câștiga.”, a declarat pentru Bloomberg un purtător de cuvânt al Intel.

De partea cealaltă a baricadei, directorul executiv al VLSI s-a arătat foarte încântat de deznodământul stabilit de juriu. ”Suntem foarte încântați că juriul a recunoscut valoarea inovației, desprinsă din brevete și suntem foarte fericiți cu verdictul.”, a spus Michael Stolarski.

Este însă important de reținut că brevetele din spatele acestui proces au o istorie destul de complexă. Deși au fost dobândite în 2010 și 2012, au schimbat proprietarii de mai multe ori în ultimele decenii. Inițial, au aparținut FreeScale Semiconductor și SigmaTel. La scurt timp după, FreeScale a cumpărat Sigmate, ca ulterior să compania rezultată să fie și ea cumpărată de NXP Semiconductors în 2015.

Partea bună este însă că VLSI nu este un troll de brevete, care le ține doar de dragul proceselor costisitoare. În schimb, compania are o foarte lungă istorie pe piață, a fost fondată în 1979 și încă de la început s-a axat exclusiv pe semiconductoare. A fost unul dintre primii investitori în ARM Ltd. A fost cumpărat de Philips în 1999 pentru un miliarde de dolari, iar o mare parte din ea supraviețuiește azi în NXP, o divizie Philips.