Virgin Hyperloop studiază impactul călătoriilor de mare viteză asupra creierului
Virgin Hyperloop, compania de transport deținută de omul de afaceri Richard Branson, are planuri ambițioase de a construi un sistem de transport cu tuburi de vid care parcurg peste 965 de kilometri pe oră. Care ar fi impactul călătoriilor de mare viteză asupra creierului unui om?
Sună ca un scenariu science fiction. Dar va fi o realitate bazată pe știință, pe măsură ce inginerii dezvoltă și modifică sistemul de transport care va schimba transportul modern așa cum îl cunoaștem.
Dar, înainte de a face acest lucru, Virgin Hyperloop a luat decizia rezonabilă de a-și da seama dacă ar fi în siguranță acest sistem de transport pentru călători și cum le-ar putea afecta creierul.
Astfel, oamenii de știință de la Rockefeller Neurosciences Institute (RNI) din Virginia de Vest vor afla la ce să se aștepte atunci când transportă pasageri cu 78% din viteza sunetului.
Ar rezista corpul uman la o viteză de aproape o mie de kilometri la oră?
Testele anterioare Virgin Hyperloop au atins viteze de aproximativ 387 de kilometri la oră, dar obiectivul final a fost întotdeauna să atingă 965 de kilometri la oră cu cabinele pentru pasageri accelerate rapid în interiorul unui tub de vid.
„Acestea sunt trenuri de mare vitează”, a declarat dr. Ali Rezai, vicepreședinte al neurologiei la RNI, într-un comunicat de presă. „Fără ferestre și un cadru de referință, senzorii, motorul și echilibrul, cât și alte funcții ale sistemului nervos al omului pot fi afectate, de asemenea”, a adăugat Rezai.
Vor folosi tehnologii portabile pentru a cuantifica fiziologia oamenilor. De la sistemele de urmărire a ochilor la senzorii corpului, până la electrocardiograme și electroencefalograme, aceștia vor măsura, cuantifica și da sens a ceea ce se întâmpla cu corpul unui om la o viteză de aproape o mie de kilometri la oră.
RNI va aplica, de asemenea, neuroergonomia – studiul creierului uman în raport cu performanța comportamentală în medii și settinguri naturale – și ingineria cognitivă în proiectarea și fluxul pentru centrul de control.
Până în prezent, proiectul de cercetare este încă în curs de înființare, astfel încât nu sunt încă rezultate de distribuit.