Uber și NASA colaborează: ce mijloc de transport futurist vor să lanseze

Uber și NASA colaborează: ce mijloc de transport futurist vor să lanseze

Uber e cunoscută drept compania fără mașini, care domină piața transporturilor. Acum, va fi și fără mașini, și fără șoferi, conform detaliilor colaborării cu NASA.

Uber a anunțat semnarea unui acord de colaborare cu NASA (Space Act Agreement) pentru a dezvolta împreună Sisteme Aeriene fără Pilot (Unmanned Aerial Systems – UAS) și tehnologie pentru Managementul Traficului fără Pilot (Unmanned Traffic Management – UTM). Acestea vor permite manevrarea în siguranță, la altitudini mici în mediul urban, a unor vehicule aeriene fără pilot silențioase. Vestea vine la ceva vreme după știrile despre cum testează mașini autonome în America.

UberAir va fi testat la Dallas, Los Angeles și Dubai până în 2020. Este, totodată, primul parteneriat dintre Uber și o agenție guvernamentală pentru dezvoltarea unei rețele urbane de transport aerian la nivel global. Poți vedea asta și ca pe o lovitură dată pieței de zboruri low cost, dar, desigur, poți spera la așa ceva abia în următorii 10 ani. Cât despre zboruri low cost, sistemul acesta ar fi eficient pe distanțe scurte, interne mai ales. Dar nici NASA, nici Uber n-au discutat despre o intrare pe piața asta.

Noul program, pentru un nou mod de transport, face parte din UberElevate, programul de cercetare și dezvoltare de tehnologie în domeniul transportului aerian. În ceea ce privește NASA, Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu oferă Agenției libertatea de a încheia acorduri spațiale (Space Act Agreements) cu parteneri pentru a dezvolta obiectivele și misiunea programului NASA.

În cadrul acestui acord, Uber se va alătura altor parteneri din industrie care lucrează cu NASA la dezvoltarea unor noi concepte și tehnologii care vor permite manevrarea în siguranță a aeronavelor de tip UAS, de joasă altitudine. Contribuția Uber se va axa pe dezvoltarea și testarea de tehnologii pentru operațiuni aeriene urbane.

Citește și: