Tenet ajunge online după semi-eșecul din cinematografe: cum îl vei putea vedea?

de: Paula Artin
06 11. 2020

Tenet al lui Christopher Nolan, thriller-ul cu buget uriaș care a sosit în timpul pandemiei înregistrând cifre slabe la box-office, este programat pentru lansare în format digital pe 15 decembrie, a anunțat Warner Bros. Pictures.

Filmul a ajuns în cinematografe începând din august, după mai multe întârzieri și după ce Warner Bros. a decis să nu amâne lansarea pentru anul viitor, așa cum au făcut multe alte studiouri.

Până acum, Tenet a încasat 350 de milioane de dolari în întreaga lume, însă Nolan și Warner Bros sperau la o reușită mult mai bună pentru un film cu un buget de peste 200 de milioane de dolari.

O șansă în format digital

O mare parte din performanța slabă a lui Tenet este atribuită pandemiei și închiderii cinematografelor, și nu calității sale – criticii îi plac în general, cu un scor Rotten Tomatoes de 71%.

Cei care mergeau la cinema s-au temut de riscul de a vedea filmul într-un mediu interior aglomerat, sau au avut chiar ghinionul ca cinematografele să fie închise. Filmul a încasat doar 53,8 milioane de dolari în SUA.

Acum, după luni de zile de luptă pentru a transforma filmul dintr-un eșec lamentabil într-un succes financiar, Warner Bros. a decis să urmeze traseul video la cerere și va lansa filmul pentru vizionarea de acasă, o mișcare inteligentă pe care criticii o susțin încă de câteva luni.

Atât versiunile digitale, cât și cele fizice pot fi precomandate începând cu 10 noiembrie, versiunea digitală costând 19,99 de dolari.

Warner Bros. a lansat o listă de prețuri pentru ediția fizică, indicând că pachetul combo 4K UHD va fi disponibil începând de la 44,95 de dolari, varianta Blu-ray va începe de la 35,99 de dolari, iar varianta DVD de la 28,98 de dolari.

Dacă ne amintim, Warner Bros. este deținut de WarnerMedia, divizia AT&T care deține și HBO și noua sa platformă de streaming HBO Max.

Acest lucru ar putea însemna că am putea vedea Tenet și pe HBO Max în viitorul apropiat. Cu toate acestea, AT&T nu a dezvăluit încă informații despre o astfel de lansare. Este probabil ca mai întâi să încerce să recupereze unele costuri prin vânzarea copiilor fizice și digitale a filmului.