VIDEO Noul trailer la Tenet te ajută să înțelegi mai bine universul fantastic al lui Nolan

Tenet este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului și, din câte se pare, va ajunge în totuși în cinematografe, după multiple amânări.

La nivel global, majoritatea cinematografelor rămân închise, dar există câteva țări care au început să relaxeze restricțiile și să aducă oameni în fața marelui ecran. Acelora le este dedicat cel mai recent trailer pentru Tenet.

În clipul de mai sus, Christopher Nolan se adresează publicului din China, unde se pare că Tenet va fi totuși distribuit în cinematografe. Inițial, se credea că noul film al lui Nolan nu va ajunge acolo din cauza duratei mai lungi și a restricțiilor locale pe marginea acestui subiect, dar se pare că lucrurile s-au remediat între timp.

Deși în epoca Covid-19 nimic nu mai este sigur, după numeroase amânări, Tenet se pare că va avea parte de o lansare în cinema luna viitoare, în septembrie. În prima fază a fost vorba doar de lansarea peliculei în SUA, dar având în vedere numărul din ce în ce mai mare de cazuri de coronavirus din țara lui Donald Trump, producătorii încearcă să-și extindă perspectivele de distribuție.

Dincolo de detaliile de distribuție și de faptul că nu este foarte clar dacă, în mod autentic, va ajunge în cinematografe prea curând, Tenet se anunță a fi un film spectaculos, deși un pic complex.

În Tenet, set întâmplă ceva ciudat cu timpul. Trecerea timpului este inversată, cel puțin în cazul personajului principal, în timp ce acțiunea din jurul lui se desfășoară normal. Nu este încă foarte clar cum funcționează, dar acest clip nou oferă câteva detalii în plus despre respectivul mecanism SF. Ca referință, când Protagonistul calcă într-o baltă, se poate vedea cum apa sare invers.

Una peste alta, va fi interesant să vedem cât de greu de urmărit sau de înțeles va fi Tenet. Christopher Nolan s-a mai jucat în trecut cu mințile noastre în Inception sau Memento, este improbabil ca noul său lung metraj să nu fie memorabil din toate motivele corecte.

Alexandru Puiu
09:56 08.08.2020
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video