Spotify se luptă să nu mai înșeli sistemul: ce făceau oamenii ca să nu plătească abonamentul

de: Alexandru Puiu
25 05. 2020

Spotify este cel mai popular serviciu de streaming de pe mapamond și se confruntă de mult timp cu o problemă cât se poate de gravă. Oamenii nu plătesc niciun ban și au acces la un serviciu premium, iar asta nu ar trebui să se mai întâmple.

Spotify este singura platformă online cu conținut audio care îți oferă acces gratuit la întreaga sa librărie de conținut, cu câteva restricții. Melodiile preferate sunt strecurate în interiorul unor liste de redare și nu poți sări peste foarte multe piese pentru a le asculta doar pe cele care te încântă. În plus, ai parte de reclame.

În contextul în care nu vrei să plătești și să ai acces la toată muzica din lume, limitările nu sunt neapărat ”dureroase”, dar foarte mulți vor să le elimine fără costul unui abonament lunar. În acest scop, descarcă aplicații Spotify modificate pe care le găsești foarte ușor printr-o căutare pe Google. Pentru a preveni această practică pe viitor, gigantul suedez a inițiat o serie de plângeri la Google pentru a elimina din index și, implicit, din rezultatele la căutări paginile web care oferă aplicațiile Spotify modificate, aproape exclusiv pentru Android.

Ca referință, Spotify are aproximativ 286 de milioane de utilizatori pe întregul mapamond. Dintre aceștia, doar 130 de milioane folosesc varianta plătită a serviciului. Ceilalți optează pentru versiunea fără costuri lunare. Dintre cei care refuză să plătească nu este clar numărul persoanelor care înșeală sistemul și scapă de reclame și alte limitări prin diverse instrumente software ilegale. Ideea este că, aceștia din urmă, afectează profitul Spotify, iar compania nu-și permite să piardă bani.

Spotify a mai făcut eforturi similare în urmă cu câțiva ani, dar la momentul respectiv era vorba de aplicații modificate de streaming pentru sistemul de operare Windows. Acelea îți permiteau să descarci piese și să le asculți când nu ai acces la internet fără să plătești. Acum, este vorba doar de eliminarea accesului facil prin intermediul Google la aplicații modificate de streaming pentru Android.