Netflix gratuit, un vis frumos: de ce a renunțat la perioada de probă și ce îți dă în schimb
Încă de la început, Netflix ți-a oferit o lună de acces gratuit la serviciul său de streaming ca să-ți formezi o opinie despre tipul de conținut pe care îl pune la dispoziție. Acum, a renunțat la acea ințiativă.
De-a lungul anilor, a devenit din ce în ce mai complicat să profiți de perioada gratuită de probă de la Netflix. Inițial, dacă aveai zece conturi de email, îți puteai face al cont gratuit de Netflix în fiecare lună. Ulterior, a fost introdusă necesitatea introducerii unui card de credit sau debit pentru crearea contului, un detaliu care prevenea realizarea unul al doilea cont gratuit cu același card.
Acum, până și acea soluție a fost desființată. În timp ce serviciul de streaming se apropie de aproximativ 200 de milioane de abonați pe întregul mapamond, compania a luat o decizie radicală. Nu-ți mai oferă acces la întreaga sa librărie de conținut fără să plătești. E atât de simplu.
În schimb, ca să-ți ofere totuși o mostră din ceea ce are în portofoliu, Netflix a creat o pagină web separată pe care o poți accesa aici – netflix.com/watch-free. Acolo vezi fără să plătești sau să te autentifici o selecție de filme și seriale. Partea bună este că acea colecție este destul de diversificată, dacă ești în căutare câtorva ore de relaxare cu divertisment de calitate. Partea proastă este că acel conținut gratuit nu există in-app. Nu-l poți vedea în aplicația Netflix de mobil sau pe Smart TV.
Ca referință, Netflix oferă câteva documentare în varianta integrală și pe canalul de YouTube al platformei, dacă vrei să vezi ce tip de conținut poți accesa după ce te-ai abonat. Ideea de a renunța la perioada de probă nu este nouă pentru serviciile de streaming. Disney+ a adoptat aceeași măsură în luna iunie a acestui an. Aparent, eliminarea perioadei de probă pe Netflix nu s-a propagat încă în fiecare colț al mapamondului, dar ar trebui să nu mai dureze foarte mult.