Micutzu, în topul celor mai populare podcasturi din lume, pe listă cu Joe Rogan, Mike Tyson și nu numai

de: Alexandru Puiu
17 04. 2020

Micutzu a intrat de curând în topul celor mai populare podcasturi din lume, distribuite prin intermediul YouTube. În episodul care i-a facilitat ascensiunea, l-a avut invitat pe Mihai Bendeac.

La momentul redactării acestui material, episodul 16 din M.C.N. Podcast are 1,2 milioane de vizualizări. Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât clipul de peste două ore a fost postat pe 30 martie, în urmă cu vreo două săptămâni.

Dacă valoarea cu pricina ți se pare foarte mare, nu ești singur. Popularitatea podcastului respectiv l-a plasat pe Micutzu într-un clasament foarte select, format din cele mai populare podcasturi din lume, indiferent de limba în care au fost realizate sau de țara din care provin. Astfel, numele lui Micutzu a ajuns să fie inclus pe aceeași listă cu nume de renume mondial precum Joe Rogan, Mike Tyson, Deddy Corbuzier sau Tim Gabel.

Ca referință, este prima oară când un român atinge această performanță și este foarte improbabil să fie repetată prea curând de altcineva. Micutzu Cosmin Nedelcu cu podcastul său M.C.N. se află acum pe poziția a noua în topul global de podcasturi postate pe YouTube, în ultimele 30 de zile. Episodul cu Mihai Bendeac în particular este pe poziția a 16-a, mondial.

„În primul rând mă bucur că un podcast românesc a ajuns lângă cele mari şi în al doilea rând mă bucur că este podcastul meu cel care a făcut asta. Îi mulţumesc lui Mihai că a vrut să stea în faţa mea şi să fie vulnerabil, dar le mulţumesc tuturor invitaţilor mei, indiferent de view-uri, a fost un prim sezon în care eu unul m-am simţit excelent. Nici măcar nu speram să ajung atât de relaxat în faţa unor oameni pe care îi admir, dar am reuşit. Le mulţumesc, nu în ultimul rând, oamenilor care s-au uitat. E mare lucru că este apreciat genul acesta de conţinut de un număr copleşitor de oameni. Ne vedem în sezonul următor care începe (sper eu) în septembrie. Îndemn pe toată lumea să urmărească şi podcasturile în care nu sunt invitate persoane publice, sunt la fel de interesante şi întâlnirile la fel de preţioase. Sărbători fericite, să ne revedem sănătoşi”, a declarat pentru AGERPRES Micutzu.