Jocuri gratuite, pe timp de pandemie, ca să stai liniștit în casă: cu ce ofertă vine Ubisoft

de: Alexandru Puiu
01 04. 2020

Într-o perioadă foarte dificilă pentru mulți dintre noi, Ubisoft încearcă să-ți facă viața mai ușoară, dacă tot petreci cea mai mare parte a timpului în casă.

Cei de la Ubisoft au fost foarte generoși cu portofoliul lor de titluri în perioadele dificile. În contextul incendiului de la Notre Dame, dezvoltatorul a oferit gratuit Assassin`s Creed Unity. Acum, odată cu extinderea pandemiei în fiecare colț al mapamondului, aceeași companie vine cu o altă ofertă de nerefuzat.

Ca referință, nu trebuie ignorat faptul că astfel de oferte reprezintă și un efort de marketing din partea companiei, dar acest detaliu este mai puțin relevant când te poți juca fără să plătești sau să faci piraterie. Punctual, pe parcursul întregii luni aprilie, Ubisoft a organizat o campanie prin intermediul căreia ai acces la jocuri gratuite, reduceri de prețuri la jocuri contra cost, acces la anumite jocuri pe o perioadă de timp limitată și alte oferte.

În prima etapă a campaniei de gratuități, începând de astăzi, 1 aprilie și până pe 3 aprilie, te poți bucura fără să plătești de îndrăgitul Rayman Legends. Dacă îți instalezi jocul în această perioadă va rămâne al tău pentru totdeauna, asociat contului tău de UPlay. Nu este un joc nou, dar e distractiv și merită experimentat, mai ales dacă nu-l cumperi. În plus, acesta face parte din începutul campaniei, nu știm ce titluri ne vom mai putea juca gratuit până la finele lunii.

Ideea este că toate ofertele propuse de Ubisoft pe perioada pandemiei au fost agregate pe site-ul Free Events, pe care ar fi bine să-l accesezi în fiecare zi a săptămânii măcar o dată, ca să te asiguri că nu-ți scapă ceva. Nu putem decât să sperăm că în acest program vor fi incluse și câteva jocuri din seria Assassin`s Creed sau Tom Clancy. La momentul redactării acestui material, te poți juca pe o perioadă de timp limitată The Division, Ghost Recon Wildlands și Ghost Reacon Breakpoint.