Fotografia „imposibilă” cu Luna: tehnica ciudată prin care a fost obținută

de: Teodora Tudosie
11 05. 2020
Andrew McCarthy

Acest fotograf a reușit să obțină o fotografie impresionantă cu Luna, însă tehnica pe care a folosit-o pentru asta este una neobișnuită.

Potrivit lui Andrew McCarthy, fotograful care a obținut imaginea, explicația pentru aceasta este una simplă: de fapt, această priveliște lunară este imposibilă. Este vorba despre imagini surprise pe parcursul a două săptămâni de McCarthy. „Am luat secțiunea din imagini cu cel mai mult contrast, am aliniat și le-am combinat pentru a arăta textura bogată pe întreaga suprafață”, spune acesta.

De fapt, secțiunea cu contrast înalt a Lunii la care se referă fotograful este cunoscută sub numele de „terminator lunar”. Este linia lungă din regolitul de pe Lună care separă partea vizibilă de pe Pământ în lumină și întuneric. Această linie se mișcă constant în funcție de faza lunii, dezvăluind sau ascunzând noi secțiuni ale suprafeței lunare în fiecare zi. Deoarece linia mărește contrastul între partea luminoasă și cea întunecată, umbrele sunt alungite și intensificate în craterele cele mai apropiate de terminator.

De ce fotografia cu Luna este, de fapt, imposibilă

Astfel, pe o perioadă de două săptămâni, a surprins o serie de fotografii cu Luna iar la final le-a suprapus pe acestea pentru ca toate craterele de pe suprafața Lunii să fie extrem de detaliate. Astfel, aceasta nu poate fi considerată cu adevărat o fotografie a Lunii, deoarece este alcătuită din părți separate. Rezultatul ar fi imposibil de realizat în mod natural.