Cea mai impresionantă fotografie cu Soarele, surprinsă din curtea unui fotograf

Cea mai impresionantă fotografie cu Soarele, surprinsă din curtea unui fotograf
Sursa foto: Andrew McCarthy

Una dintre cele mai impresionante fotografii pe care le-ai văzut cu Soarele a fost făcută, de fapt, din curtea din spate a unui fotograf.

Probabil nu ți-ai dat seama, însă poți face și acest gen de fotografii, chiar dacă nu ești astronom. Fotograful Andrew McCarthy e pasionat de așa ceva, așa că își îndreaptă în mod regulat camera telescop înspre cer. Recent, a reușit să captureze una dintre cele mai uimitoare fotografii ale sale, în care se poate observa un fenomen extem de interesant de pe suprafața Soarelui.

Soarele trece des prin erupții solare. Acestea sunt, de fapt, explozii uriașe în atmosfera sa, care pot elibera cantități uriașe de energie. De fapt, plasma pe care o vezi desprinzându-se de pe suprafață în această erupție solară este mai mare decât planeta Jupiter. Partea și mai interesantă e că unele astfel de erupții pot fi mult mai mari decât aceasta.

 

View this post on Instagram

 

Swipe to see „The Stellar Dance” Sometimes magnetic fields win the battle against gravity, and pull massive amounts of solar material away from the surface of the sun, caught in the ever-changing environment of the stellar atmosphere. Today’s show: a series of prominences over 100,000 miles wide, arcs of plasma the Earth could fit in several times over. Don’t forget- all patrons get access to the full size image of my posts! Don’t settle for the poor quality you see on instagram. Ps… don’t look at the sun. If you want to know what it takes to get shots like this DM me.

A post shared by Andrew McCarthy (@cosmic_background) on

Echipamentul folosit pentru uimitoarea fotografie cu Soarele

Pentru a surprinde astfel de imagini, ai nevoie de echipament special. McCarthy folosește pentru asta un telescop solar hidrogen alfa. Acestea sunt destul de costisitoare: prețul lor pornește de la 700 de dolari. Totuși, acest fotograf are unul care l-a costat 3.500 de dolari.

Pe lângă acest telescop, mai e nevoie și de o cameră specială monocromă, dar și de o montură ecuatorială. Aceasta este o montură pentru instrumente care compensează rotația Pământului pentru că are o singură axă de rotație, paralelă cu axa de rotație a Terrei.

De altfel, echipamentul pe care fotograful l-a folosit pentru a captura imaginea cu Sorele arată cam așa:

echipament fotografie soarele

Pe contul său de Instagram vei mai vedea fotografii făcute cu telescopul cel puțin la fel de impresionante ca aceasta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Petapixel