După Brexit, vine Italexit: italienii vor să iasă din UE, din cauza ignoranței din timpul pandemiei

de: Alexandru Puiu
15 04. 2020

Italienii au fost loviți foarte dur de pandemie, cu un număr de decese terifiant și o economie înghețată de câteva luni. Gravitatea situației a fost amplificată și de lipsa de suport din partea UE, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Un sondaj recent făcut printre italieni atrage atenția asupra sentimentului anti-UE din rândul populației. Oamenii sunt foarte supărați din cauza lipsei suportului din timpul apogeului pandemiei. Conform unui sondaj realizat de Tecnè Poll, nemulțumirea Italiei față de Bruxelles a crescut dramatic. În fața unei ipotetice alegeri între „remain” și „leave”, adică a rămâne sau a ieși din Uniunea Europeană (UE), italienii au luat o decizie surprinzătoare. Ca referință, așa a făcut Regatul Unit în 2016 printr-un referendum.

În final, concluzia a fost clară, 49% dintre italieni ar vota să părăsească blocul comunitar, potrivit Il Giornale, citat de Rador. Italienii care sunt în favoarea „remain” ar fi în jur de 51%. O majoritate infimă, de doar două procente, este una neglijabilă.

Alt detaliu este însă mai concludent decât acesta. Față de ultimul sondaj pe acest subiect, din noiembrie 2018, numărul celor care își doresc ieșire din UE a crescut cu 20%. Pe scurt, în fața unui posibil referendum privind permanența Italiei în UE, electoratul este din ce în ce mai împărțit.

Motivul pentru care oamenii vor însă să iasă acum din UE este cât se poate de clar și nu va fi uitat cu ușurință. Tratamentul pe care anumite state europene îl rezervă Romei nu a trecut cu siguranță neobservat. În Uniunea Europeană, Italia nu a fost privită niciodată cu ochi buni de către Germania și Franța, dar te-ai fi așteptat ca în această perioadă lucrurile să se schimbe. Era momentul ideal pentru a ilustra faptul că englezii au făcut o greșeală, că este mai bine în comunitate. Din păcate, mesajul marilor puteri a fost clar, acum, mai mult ca niciodată, interesele naționale primează în fața solidarității europene.